Potrivit legii, după finalizarea procedurilor legate de demisia Monei Pivniceru, Gabriela Bîrsan ar urma să fie validată de Senat în locul acesteia, având în vedere că s-a situat pe locul doi la alegerile pentru ocuparea funcţiei de membru al Consiliului din partea ÎCCJ.
Gabriela Bîrsan ar urma să asigure interimatul până la noi alegeri pentru acest post din partea ÎCCJ.
La sfârşitul anului trecut, CEDO i-a ridicat imunitatea judecătoarei Gabriela Bîrsan, care a fost acuzată de luare de mită, constând în excursii în străinătate şi folosirea, de către fiul ei, a unui apartament în Paris. Gabriela Bîrsan este soţia judecătorului român Corneliu Bîrsan la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg.
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a luat act, joi, de cererile de demisie ale Monei Pivniceru atât din magistratură, cât şi din cea de membru al Consiliului, urmând ca după redactarea hotărârilor, acestea să fie înaintate preşedintelui României care semnează decretul de eliberare.
Premierul Victor Ponta a apreciat, joi dimineaţă, că până la prânz vom avea ministru la Justiţie. În acest moment, prim-ministrul asigură interimatul la acest minister.