Judecătoarea Elena Turcu, acuzată că a condus în stare de ebrietate, a fost achitată
1 minut de citit
Publicat la 08:12 27 Apr 2011
Modificat la 08:12 27 Apr 2011
Foto: Mediafax
Judecătoarea Elena Turcu a fost achitată de acuzaţia că ar fi condus sub influenta alcoolului. Procurorii au cerut instanţei ca judecătoarea să primească doar o amendă, în lipsa unor rezultate concludente ale analizelor de sânge. Acum patru ani, judec
ătoarea a dat un adevărat spectacol după ce a fost prinsă la volan baută. Analizele au arătat atunci o alcoolemie de unu la mie. Pe data de pe 14 mai 2007,judecătoarea Elena Turcu, fost preşedinte al Secţiei penale a Tribunalului Dâmboviţa, a fost implicată în două incidente în timp ce se afla la volan. Maşina ei a fost la un pas de a lovi un motoscuter, apoi a acroşat oglinda unui taxi staţionat, dar şi-a continuat drumul fără să oprească. Atât cel care conducea motoscuterul, cât şi taximetristul au urmărit maşina judecătoarei şi în faţa locuinţei acesteia, i-au reproşat faptul că “era să dea peste ei”. Un vecin de-ai judecătoarei i-a sărit în apărare şi i-a lovit pe cei doi bărbaţi. La faţa locului, a venit un echipaj de poliţie care a pus-o pe Elena Turcu să sufle în etilotest. Judecătoarea a cedat într-un final, dar aparatul folosit nu a dat rezultate concludente, astfel că Elena Turcu a fost condusă la Spitalul din Târgovişte unde i s-a recoltat o probă de sânge. Scandalul a continuat. În iulie anul trecut, procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au trimis-o în judecată pe judecătoarea Elena Turcu pentru că a condus sub influenţa băuturilor alcoolice. Acum, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au achitat-o pe Elena Turcu, pe motiv că fapta comisă de aceasta nu este prevăzută de legea penală. Cu alte cuvinte, concentraţia de alcool găsită în sângele ei atrage doar o răspundere contravenţională. Deciza Curţii Supreme poate fi atacată cu recurs.