Secretarul de Stat american John Kerry a sugerat joi, la Davos, că unele ţări ar fi dispuse să trimită forţe de menţinere a păcii în Siria, în contextul în care ONU depune eforturi pentru negocieri între beligeranţi, informează
AFP.
"Există multe ţări care s-au oferit voluntare pentru o forţă de menţinere a păcii în Siria", a declarat Kerry într-un interviu pentru postul de televiziune Al-Arabiya, în marja Forumului Economic de la Davos. "Suntem cu toţii pregătiţi să oferim protecţie minorităţilor, oricare ar fi", a adăugat el.
Însă el a precizat că Statele Unite nu vor mobiliza militari la faţa locului.
Mediatorul ONU pentru conflictul sirian, Lakhdar Brahimi, a avut joi o întrevedere cu uşile închise cu reprezentanţi ai regimului sirian şi opoziţiei pentru a-i convinge să înceapă negocieri, vineri, la Geneva, după discuţii tensionate, miercuri, la Montreux, de asemenea în Elveţia.