Locatarii acuză Primăria Sectorului 6 că face liste în funcţie de interese. Cei de la primărie recunosc că s-au schimbat listele, dar nu spun cum au fost retrogradate blocurile.
Acest bloc avea numărul 131. O poziţie în topul 300 al blocurilor care urmau să intre în reabilitare după anul 2009. Anii au trecut şi în loc să aibă schele pe faţadă, blocul a primit de la primăria sectorului 6 alt număr, aproape de două ori mai mare: 254.
Sunt 60 de familii care locuiesc aici şi iarnă de iarnă plătesc în jur de 400 de lei la întreţinere. Dar aceste sume mari nu le garantează şi căldură în casă. Aceasta se pierde, la fel cum s-a pierdut şi numerotarea blocurilor pe lista de reabilitări termice.
Reprezentanţii primăriei recunosc că au schimbat listele de două ori în ultimii 4 ani, dar nu explică şi cum au stabilit ordinea blocurilor.
Anul acesta, 32 de blocuri au intrat în programul de reabilitare, în valoare de 84 de milioane de lei. De anul viitor se vor lua în calcul alte criterii: cât de multă căldură pierde blocul, mărimea şi vechimea blocului.