Antena 3 CNN Actualitate Marcel Ciolacu, întrevedere cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la Parlament

Marcel Ciolacu, întrevedere cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la Parlament

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 12:15 29 Noi 2022 Modificat la 12:15 29 Noi 2022
marcel ciolacu jens stoltenberg
Marcel Ciolacu, întrevedere cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la Parlament Sursa foto: Antena 3 CNN

În scurtă vreme începe reuniunea miniștrilor de Externe din țările NATO, cel mai important eveniment la nivel înalt desfășurat într-un stat de pe Flancul estic de la începutul războiului.  

Cei mai importanți lideri mondiali discută despre situația de pe frontul din Ucraina și despre cum va face față Alianța provocărilor fără precedent venite din Rusia.

Discuțiile sunt cu atât mai importante pentru țara noastră cu cât noul Concept Strategic al NATO prevede că Marea Neagră este o zonă strategică pentru Alianță.

De asemenea, sunt așteptate decizii despre întărirea Flancului estic al NATO și despre mobilizarea unui număr mai mare de soldați pe teritoriul României. 

Aliații NATO au transmis că rămân uniți în sprijinirea Kievului și au condamnat bombardamentele infrastructurii energetice din Ucraina.

Șefii diplomației NATO vor evalua, în cadrul întâlnirilor, implementarea conceptului strategic stabilit la Madrid, care prevede sporirea sprijinului politic și practic pentru Ucraina, Bosnia și Herțegovina, Moldova și Georgia.

Conceptul strategic de la Madrid definește Marea Neagră drept o zonă strategică, după ce războiul a dus la minarea apelor și la blocada porturilor ucrainene, afectând comerțul cu cereale la nivel global. 

Problema securității din Marea Neagră tine foarte mult de un membru cheie al alianței. Convenția de la Montreaux, din 1936, prevede că Turcia poate controla accesul navelor militare ale țărilor care nu au ieșire la Marea Neagră, permițând doar prezența navală permanentă a României, Bulgariei, Georgiei, Rusiei și Turciei în zonă. Pe 1 martie, Ankara a anunțat că nu le va permite navelor militare rusești și ucrainene accesul din Marea Mediterana la Marea Neagră pe durata ostilităților dintre cele două țări. Turcia a invocat Articolul 19 din Convenție, menținând astfel o balanță a prezenței militare în regiune. Alături de Moscova, Ankara menține o prezență navală semnificativă în regiune, fapt ce permite contrabalansarea eficientă a puterilor între NATO și Rusia.

În același timp, Turcia încearcă să mențină relațiile mai apropiate decât ale celorlalte state membre NATO cu Moscova. 

Reuniunea miniștrilor de externe ai NATO se va concentra pe războiul Rusiei împotriva Ucrainei, implementarea noului concept strategic al NATO, inclusiv provocările din partea Republicii Populare Chineze, securitatea energetică, protecția infrastructurii critice și eforturile NATO de a construi capacitatea și de a consolida rezistența în Bosnia și Herțegovina, Georgia și Moldova. 

Este prima reuniune ministerială NATO la care participă, în calitate de invitați, Finlanda și Suedia, care sunt candidați la aderare într-o fază avansată la acest proces. Tot la această reuniune participă și ministrul de Externe ucrainean, la sesiuni dedicate situației din Ucraina. 

×
x close