Cuplul "Bennifer" a spus în sfârșit DA, după aproape două decenii.
Artista și-a schimbat numele, potrivit certificatului de căsătorie.
Conform documentului judiciar, artista în vârstă de 52 de ani a ales să preia numele actualului său soț, Ben Affleck.
Astfel, numele lui Jennifer Lopez a devenit Jennifer Affleck, potrivit BFM TV.
Logodna celor doi a fost anunțată de Jennifer din luna aprilie a acestui an, într-un clip video pe rețelele sale de socializare.
Artista era vizibil emoționată în timp ce își prezenta noul său inel de logodnă.
Jennifer Lopez şi Ben Affleck s-au întâlnit în 2002 la filmările pentru ”Gigli”. Relaţia dintre cei doi actori de la Hollywood a fost foarte mediatizată.
La acel moment, căsătoria lor, prevăzută pentru anul 2003, a fost amânată. Mai apoi, aceștia au anunțat despărțirea.
La începutul lui 2021, cei doi au reluat relația de dragoste și iată că doar după prima jumătate de an aceștia și-au unit în destinele.