Antena 3 CNN Actualitate Jandarmul găsit mort ar putea fi victima unei crime pasionale. Vezi cum s-a petrecut crima

Jandarmul găsit mort ar putea fi victima unei crime pasionale. Vezi cum s-a petrecut crima

1 minut de citit Publicat la 20:32 31 Mai 2012 Modificat la 20:32 31 Mai 2012
Jandarmul găsit mort ar putea fi victima unei crime pasionale. Vezi cum s-a petrecut crima
foto: Mediafax Foto
A fost atacat cu spray-lacrimogen şi apoi înjunghiat de 5 ori. Jandarmul care a murit ieri în faţa Consulatului german din Sibiu a avut parte de o moarte rapidă şi violentă. Iar procurorii iau deja în calcul 3 ipoteze. Toate implică o răzbunare din dragoste sau din cauza banilor. În plus, sunt aproape siguri că bărbatul îl cunoştea pe atacator.

Era aproape 5 dimineaţa când atacatorul a lovit fără milă. A intrat în cabina jandarmului, a împrăştiat spray lacrimogen şi l-a înjunghiat. De 5 ori. Fără să stea pe gânduri! Apoi s-a făcut nevăzut.


Leziunile au fost concentrate în zona pieptului, în zona pectorală şi una care este superficilă, la braţul stâng. Atacatorul a folosit un spray lacrimogen pentru a-l imobiliza şi a-l face inofensiv. Cu ultimele puteri, Marius Paliuc a ieşit din gheretă. Voia să ceară ajutor.

Acum, anchetatorii iau în calcul orice ipoteză. Iar cea mai plauzibilă estea cea a răzbunării. Din trei motive diferite. Fie jandarmul avea de achitat o sumă de bani în urma unui accident şi a plătit doar parţial, fie un clan interlop cu care ar fi avut o altercaţie mai veche, s-a răzbunat. Cea de-a treia variantă ar fi cea a unei crime pasionale. Se pare că Marius ar fi avut o relaţie cu o femeie căsătorită.

Imaginile de pe camerele de supraveghere nu le sunt de prea mare folos anchetatorilor şi asta pentru că acestea nu surprind momentul atacului. Chiar şi aşa, pe stradă se poate observa silueta unui bărbat dar este foarte greu pentru anchetatori să-l identifice.

Marius Paliuc va fi înmormântat sâmbătă. Pînă atunci, colegii şi cunoscuţii continuă să aprindă lumânări în faţa postului unde a fost ucis. Şi speră ca asasinul să fie prins.

×
x close