Antena 3 CNN Actualitate Jaf în trafic: Hoţii au fugit cu 200.000 de lei, după ce au blocat cu maşinile un alt autoturism

Jaf în trafic: Hoţii au fugit cu 200.000 de lei, după ce au blocat cu maşinile un alt autoturism

1 minut de citit Publicat la 08:49 25 Mai 2011 Modificat la 08:49 25 Mai 2011
Jaf în trafic: Hoţii au fugit cu 200.000 de lei, după ce au blocat cu maşinile un alt autoturism
Foto: Intact Images
Jaf armat ca-n filme în sectorul 4 al Capitalei. Mai mulţi bărbaţi mascaţi au blocat o maşină în trafic, l-au ameninţat pe şofer şi pe pasagerul din dreapta cu o armă şi au furat o borsetă cu 200.000 de lei.  Victimele susţin că hoţii erau îmbrăcaţi în uniforme de poliţişti, iar maşinile din care au coborât ar fi avut numere de MAI şi erau dotate cu girofar.

În jurul orei 18, doi bărbaţi care se ocupau de comercializarea fierului vechi au scos 200 de mii de  lei de la o bancă şi câteva minute mai târziu, maşina în care se aflau a fost blocată în rafic de alte două autoturisme.

Din ele au coborat mai multi barbati imbracati intr-un echipament de tip uniforma combinezon avand si fetele acoperite, unul dintre ei utilizand un pistol despre care nu stim in acest moment daca este real sau este o jucarie, i-a amenintat si le-a sustras suma de 200.000 lei noi, suma ce se afla intr-o borseta.

Înainte de a se face nevăzuţi, hoţii au luat cheile din contact la maşina victimelor, pentru ca acestea să nu-i poată urmări.

În urmă cu 3 luni, rudele celor doi bărbaţi au fost jefuite într-un mod similar, în aceeaşi zonă. Hoţii au furat atunci 750 de mii de lei şi nu au fost depistaţi de oamenii legii nici până astăzi.
 



×
Etichete: jaf trafic
x close