Antena 3 CNN Actualitate Izaura, fiica lui Bercea, aruncă bomba: Toate instanţele din Constanţa sunt ale lui Mircea Băsescu

Izaura, fiica lui Bercea, aruncă bomba: Toate instanţele din Constanţa sunt ale lui Mircea Băsescu

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 18:30 20 Ian 2015 Modificat la 18:30 20 Ian 2015
izaura2.jpg
Foto: captura Antena 3
Fiica lui Bercea Mondial aruncă bomba în războiul cu familia fostului preşedinte. Toate instanţele din Constanţa sunt ale lui Mircea Băsescu, afirmă Izaura, într-un interviu pentru ziarul Ring.

Tocmai de aceea, un denunţ pe numele fostului preşedinte ar fi inutil, spune Izaura. Tatăl acesteia, Bercea Mondial, a anunţat şi el că amână denunţul pe numele lui Traian Băsescu pentru că se teme încă de influenţa pe care ar avea-o fostul preşedinte. 
 
După ce a făcut circ în faţa magistraţilor, Bercea Modial şi-a anunţat avocatul că vrea să depună un denunţ pe numele lui Traian Băsescu. Până la urmă, s-a răzgândit.
 
Izaura, fiica lui Bercea, spune însă că nu va fi niciun denunţ, pentru că tatăl său se teme de influenţa familiei Băsescu.
 
"Eu cred că domnul general nu a înţeles bine, nu se face nicio plângere împotriva lui Traian Băsescu. Că s-au făcut destule plângeri şi nu s-a luat niciuna în consideraţie. De ce să facă tata plângere împotriva lui Băsescu, să-l înfunde Băsescu?!... Păi, uitaţi-vă: noi suntem toţi arestaţi, tata şi mama sunt la puşcărie, la fel Florin (n.r. - zis «Băsică»), la fel şi soţul meu, eu sunt în arest la domiciliu, iar Mircea Băsescu e acasă şi-i dă şi voie să meargă la serviciu de două ori pe săptămână. Toate instanţele din Constanţa sunt ale lui Mircea Băsescu. Are oameni peste tot. O să vedeţi că el nici nu o să facă puşcărie. A făcut şase luni în arest, mai face şase luni la domiciliu şi i-a dat pedeapsa, alta nu mai face. (...) Nu mai avem niciun curaj, mânca-ţi-aş sufletu`! Că, uite, Mircea e liber, şi bărbatu-meu e în puşcărie că i-a zis: «Dă-ne banii, naşule, dă-ne banii noştri, că mergem la DNA!...»".
 
Bercea Mondial spune în continuare că are probe care confirmă că Traian Băsescu cunoştea ilegalităţile în care era implicat fratele său, Mircea.

Informaţiile au fost prezentate marţi, la emisiunea 100 de minute, de la Antena 3. 

×
x close