Meteorologii
anunţă că vom avea parte de un începutde săptămână
fierbinte. Luni şi marţi vom avea parte de zile caniculare, după
ce, şi săptămâna trecută, termometrele au arătat valori
termice, care au depăşit 30 de grade Celsius. Nu vom scăpa nici de
ploi, însoţite, pe alocuri, de grindină, începând
de miercuri.
De
luni, temperaturile vor depăşi 37 de grade Celsius, în
special în sudul ţării, anunţă meteorologii. Canicula se va
mai domoli abia spre mijlocul săptămânii, când
instabilitatea atmosferică se va manifesta prin ploi însoţite
de furtuni şi, pe alocuri, de grindină.
Luna
lui ?Cuptor" se anunţă
mai fierbinte decât în mod obişnuit, spun specialiştii.
Zilele caniculare vor fi însoţite de nopţi tropicale, cu
minime termice care vor depăşi 20 de grade Celsius. Nici în
august temperaturile nu se vor încadra în limite normale.
În cele mai calde zile sunt aşteptate maxime de peste 35 de
grade Celsius.
În
astfel de situaţii, trebuie luat în calcul inclusiv riscul
tahicardiei sau al unei hipocalcemii. Chiar şi cei care nu au
probleme de sănătate trebuie să se adăpostească la umbră,
într-un spaţiu ventilat, încă de la primele semne de
disconfort.
Geamurile
nu trebuie deschise peste zi, numai seara sau dimineaţa, iar aerul
condiţionat trebuie reglat la temperaturi de minimum 21 de grade
Celsius. Dacă diferenţa de temperatură dintre interior şi
exterior depăşeşte cinci grade, există riscul unui şoc termic.
În
plus, dieta zilnică trebuie să conţină multe lichide: apă,
ceaiuri mentolate la temperatura camerei, dar şi iaurturi, care
hidratează şi oferă elemente nutritive. Din hrana de zi cu zi nu
trebuie să lipsească nici fructele bogate în minereale -
potasiu, magneziu şi calciu, în schimb trebuie evitate
mâncărurile grase.
Antena3