Între timp, Elena Udrea și Ioana Băsescu încearcă să scape de condamnarea de 8, respectiv 5 ani de închisoare în dosarul în care sunt acuzate de corupție, delapidare și evaziune fiscală.
În ianuarie anul viitor, Giovanni Francesco va fi citat cu mandat de aducere. Polițiștii îl vor aduce la Instanță.
A fost citat și astăzi, însă nu s-a putut prezenta și a justificat acest lucru spunând că abia ieri a primit citația și nu a avut cu cine să își lase acasă copilul minor.
Elena Udrea este condamnată în primă instanță de judecătorii Curții de Apel București la 8 ani de închisoare cu executare în dosarul privind finanțarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu din 2009. În același dosar, Ioana Băsescu este condamnată la 5 ani de închisoare cu executare.