Problema rezervelor de aur ale României a fost ridicată în urmă cu câteva săptămâni de economistul Lucian Isar. De la acel moment, BNR a încercat de mai multe ori să explice ce se întâmplă cu aurul și care sunt adevărurile.
Lucian Isar a fost invitatul lui Mihai Gâdea, marți seară, la Sinteza Zilei, pentru a explica teoria sa întreagă.
“De la bun început, lumea trebuie să știe că nu se pot arunca întrebări. Pentru că există un articol în statutul BNR în care scrie că guvernatorul BNR are imunitate civilă și penală, dacă dovedește bună-credință. Da, Polonia și Bulgaria dețin aur la Londra. Ambele țări primesc dobândă pe aurul deținut la Londra. Această informație este publică, în rapoartele centrale ale băncilor naționale. În 2006, avem o decizie a unui comitet condus de Isărescu, prin care România nu mai primește dobândă pe această deținere. Plătește doar taxele de custodie. Această decizie apare în 2006, după ce în 2005 BNR vorbește despre pierderi pe tranzacționarea de aur. Dobânda pe care putea să o primească BNR este de 1,04% pe an. La 60 de tone de aur, înseamnă mai mult de 2,5 miliarde de dolari, deci cam vreo 26 de milioane de dolari dobândă pe an. Și aici vorbim de o perioadă de 10 ani.”
Au existat trei perioade. 2006 – 2008, veselie și fericire, 2009 – 2012, criză și perioada 2012 – 2016, veselie mai puțină. În perioada 2009 – 2012, România a apelat la împrumutul FMI. România a plătit 3,5% dobândă pentru împrumut. Doar că, pe datele din 2010, există o bancă a băncilor, în Elveția, care a anunțat că 10 bănci au apelat la banca respectiva cu 380 de tone de aur, ca să obțină dolari ieftini. Decât să iei bani de la bănci, România, având aur nefolosit, putea să meargă la această bancă, să cedeze aurul pe o perioadă de trei ani și să ia banii. Dat fiind că în toată perioada respectivă aurul a ajuns la 2.000 de dolari uncia, să presupunem că a fost vorba de 4 miliarde.
Dacă România ar fi luat cele 4 miliarde, ar fi câștigat 3% la 4 miliarde, timp de trei ani. Dobânda era de 120 de milioane pe an, 360 pe trei ani."
În replică, purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu, a explicat mecanismele și motivele:
“Datele sunt publice de multă vreme. Adevărul este în rapoartele BNR. Dați-mi voie să explic minciunile domnului Isar – și îmi asum aceste cuvinte. Articolul 25 referitor la imunități, se referă strict la supraveghere bancară. O singură activitate a băncii este supusă acestui articol. Orice specialist în drept vă poate confirma. Apoi, tezaurul, sunt bucuros că ați dat declarația integrală a guvernatorului, mai clar de atât ce să spună guvernatorul BNR? Doar ca să vină un domn și să spună că a dispărut tezaurul? Că a dispărut aurul? Deci, din acest punct de vedere, cred că ne înțelegei de ce nu răspundem la aceste acuze din partea domnului Isar. Sigur, este un subiect public și trebuie explicat. Sunt idei fanteziste.”
Toate băncile centrale au aur la Londra, foarte puține bănci știu să nu aibă aur acolo, este o practică internațională de bună credință.
Dacă vreți să vorbim despre administrarea aurului, aici este un alt subiect, este foarte tehnic, există o comisie care cu asta se ocupă. Dacă vreți, pot să vă explic și aici. În 2006, a decis acest comitet că expunerea pe care BNR o permite în ceea ce înseamnă rezerve internaționale poate fi valorificată prin entități private într-o proporție foarte mică. Există o analiză foarte serioasă. BNR a decis atunci să nu utilizeze rezerva de aur. Știți că la acel moment a început o criză de credibilitate a pieților internaționale. Ce să facem atunci? Să punem rezerva de aur la joc?”
