Peste 90% dintre consumatorii români de glo consideră că acesta are un impact semnificativ mai mic decât țigările asupra calității aerului din interior, asupra mirosului hainelor și mâinilor și asupra respirației. 86% dintre consumatorii români de glo afirmă, de asemenea, că au tușit mai puțin după ce au trecut complet de la țigări la acest produs.
BAT și-a luat angajamentul de a construi un viitor mai bun prin reducerea impactului asupra sănătății. Ca atare, BAT încurajează fumătorii care altfel ar continua să fumeze să treacă complet la alternative cu risc redus*.
Consumatorii români de glo, produsul BAT care încălzește tutunul în loc să-l ardă, consideră că aceste produse au mai puține efecte negative decât fumatul. Astfel, consumatorii afirmă că, prin comparație cu fumatul, dispozitivele care încălzesc tutunul (THP) produc mai puțin miros, nu colorează în aceeași măsură dantura și îi fac să tușească mai puțin. În același timp, consumatorii consideră aceste produse mai puțin supărătoare pentru cei din jur întrucât impactul asupra calității aerului din interior este redus.
Consumatorii români care au trecut complet la glo și au renunțat complet la fumat percep cele mai mari diferențe între utilizarea produselor din tutun încălzit și fumat:
- 86% dintre consumatori afirmă că tușesc mai puțin acum față de atunci când fumau
- Peste 90% dintre consumatorii români de glo consideră că acesta are un impact semnificativ mai mic decât țigările asupra calității aerului din interior, asupra mirosului hainelor și mâinilor și asupra respirației
- 77% simt că dantura lor e mai puțin afectată
- 67% susțin că percep produsele pentru încălzirea tutunului ca având un impact mai mic asupra stării lor fizice
În plus, 31% dintre utilizatorii de produse care încăzesc tutunul care mai fumează ocazional sunt de părere că aceste produse îi pot ajuta să renunțe complet la fumat. Aceasta înseamnă că aproximativ 50.000 de români cred că dispozitivele care încălzesc tutunul îi pot sprijini să se lase complet de fumat.
Totodată, studiul arată că o reglementare mai strictă a produselor cu risc redus* ar putea influența apetența consumatorilor pentru acestea.
44% dintre utilizatorii de produse care încălzesc tutunul le-ar folosi mai puțin sau deloc dacă ar fi interzisă utilizarea lor în spațiile interioare
32% dintre utilizatorii de produse care încălzesc tutunul ar folosi aceste produse mai puțin sau deloc dacă aromele, precum mentolul, ar fi interzise
Pe de altă parte, dacă prețul consumabilelor pentru produsele din tutun încălzit ar ajunge la prețul unui pachet de țigări, doar 5% dintre utilizatorii de THP ar înceta să le folosească.
„Consumatorii români percep anumite schimbări în bine după ce au renunțat la fumat și au trecut la glo. Și asta ne bucură pentru că satisfacerea nevoii consumatorilor adulți de a avea acces la produse care să reducă riscurile asociate fumatului*, cum ar fi glo*, face parte din strategia noastră de reducere a impactului asupra sănătății. Dar pentru ca ei să aibă acces la aceste produse este important ca autoritățile de reglementare să nu le trateze ca și când ar fi la fel ca țigările”, a declarat Ileana Dumitru, Director Juridic și Relații Publice, BAT.
„Consumatorii români consideră că utilizarea produselor pentru încălzirea tutunului este mai sensibilă față de ceilalți decât fumatul. Ei simt că mâinile, hainele și respirația lor miros mai puțin decât atunci când fumau. Și cred că aerul din interior este mai puțin afectat de vaporii produselor de încălzire a tutunului decât de fumul de țigară”, a afirmat Dan Jurcan, IRES.
Aceste constatări au rezultat dintr-o cercetare reprezentativă la nivel național a consumatorilor, realizată de IRES și comandată de BAT, cercetatare axată pe consumatorii de produse care încălzesc tutunul, cărora li s-a cerut să compare utilizarea acestora cu fumatul. Produsele care încălzesc tutunul sunt dispozitive care încălzesc tutunul în loc să-l ardă, fiind acceptat faptul că arderea tutunului este cea care duce la majoritatea riscurilor asociate fumatului.
Studiul a fost realizat de IRES în perioada 7 - 28 aprilie. Au fost intervievați 816 utilizatori de produse care încălzesc tutunul. Toate aceste persoane au folosit astfel de produse timp de cel puțin șase luni și au fumat cel puțin un an înainte de a trece la ele, suficient timp pentru a putea percepe eventuale diferențe. Cercetătorii au folosit metoda de colectare CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing).
Până acum, BAT a realizat peste 300 de studii privind glo, inclusiv unele necesare pentru evaluarea riscului redus de utilizare a glo în comparație cu fumatul. Testarea include studii comportamentale, chimice, biologice, clinice și populaționale. Coroborate, rezultatele tuturor acestor studii relevă o imagine a glo ca produs cu risc redus* comparativ cu fumatul pentru cei care trec complet de la țigări la glo.
Despre BAT la nivel global
BAT este o companie de top, cu mai multe categorii de bunuri de larg consum, al cărei obiectiv declarat este de a construi un viitor mai bun (A Better Tomorrow™) prin reducerea impactului asupra sănătății, ceea ce presupune angajamentul de a oferi consumatorilor adulți o gamă variată de produse cu risc redus*. Compania continuă să susțină clar că țigările cauzează riscuri majore la adresa sănătății și că singura modalitate prin care acestea pot fi evitate este renunțarea la fumat. BAT îi încurajează pe cei care continuă să fumeze să facă trecerea complet la alternativele cu risc redus dovedit științific*.
BAT are peste 55.000 de angajați și operează în peste 180 de țări, cu 11 milioane de puncte de vânzare și 45 de fabrici în 43 de piețe. Portofoliul strategic al companiei este alcătuit din mărcile sale globale de țigări și o gamă tot mai mare de produse cu riscuri reduse*.
Noile categorii de produse. Acestea includ țigări electronice, produse care încălzesc tutunul, produse moderne pentru uz oral, inclusiv produse cu nicotină pentru uz oral fără tutun, precum și produse orale tradiționale, cum ar fi snus și snuff umed. În 2020, BAT a avut 13,5 milioane de consumatori de produse care nu ard tutunul, o creștere de 3 milioane față de anul precedent. Grupul BAT a generat venituri de 25,8 miliarde GBP în 2020 și profit din operațiuni de 9,9 miliarde GBP.
* Bazat pe dovezile existente și presupunând o trecere completă de la fumat la aceste produse. Aceste produse nu sunt lipsite de risc și provoacă dependență