Antena 3 CNN Actualitate ÎPS Teodosie va sluji la biserica ilegală de pe trotuar pe care autoritățile o vor demolată

ÎPS Teodosie va sluji la biserica ilegală de pe trotuar pe care autoritățile o vor demolată

Gabriel Dano
<1 minut de citit Publicat la 17:27 09 Iun 2022 Modificat la 19:47 09 Iun 2022
cwghj
Sursa foto: Hepta/ Arhiepiscopia Tomisului

Biserica de pe trotuar, din zona Macul Roşu din Constanţa, construită în anul 2002, a devenit subiect de scandal între municipalitate şi arhiepiscopie, deoarece reprezentanţii Bisericii nu au pus în aplicare o hotărâre judecătorească în care se cere demolarea lăcaşului de cult „Izvorul Tămăduirii“.

Magistraţii Tribunalului Constanţa au decis în decembrie desfiinţarea lucrărilor de construcţie realizate fără autorizaţie de Arhiepiscopia Tomisului.

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, i-a adresat o scrisoare deschisă primarului Vergil Chiţac, în care condamnă decizia autorităților.

„Ne despart câteva ore de cel mai infam moment din istoria ultimelor decenii, prin care se pare că trebuie să treacă credincioşii din străvechiul Tomis, acela al demolării unei biserici, motiv pentru care mă adresez domniei voastre în numele clerului şi al poporului (celor peste trei sute de mii), care prin mila Domnului ne-au fost încredinţaţi spre păstorire“, i-a transmis arhiepiscopul Tomisului.

 

×
Etichete: ÎPS Teodosie
x close