Antena 3 CNN Actualitate ÎPS Calinic, după tragedia bebeluşului înecat la botez: "Decât să fac un botez, mai bine urc munţii, fac alpinism"

ÎPS Calinic, după tragedia bebeluşului înecat la botez: "Decât să fac un botez, mai bine urc munţii, fac alpinism"

Alin Tarnovschi
1 minut de citit Publicat la 20:25 13 Feb 2021 Modificat la 20:25 13 Feb 2021
o_1euea3onp1uuh19p71b79158ie81b.jpg
Sursa foto: Hepta

Afirmațiile vin după tragedia de la Suceava.

"Eu m-am temut mereu şi mă tem. Decât să mă puneţi să fac un botez, mai bine urc munţii şi îmi văd de treabă, fac alpinism", a spus la Digi 24, ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului.

ÎPS Calinic a trimis un set de îndrumări, prin care preoții nou hirotonisiți să nu mai poată introduce copilul în cristelniță fără să fie însoțit de un preot mai experimentat.

"Am dat aceste îndrumări ca preotul care nu are siguranţă, nu are încredere nici în el, care se îndoieşte, neapărat el să nu mai facă botezul. Să cheme, că sunt destui colegi, vecini în cuprinsul Protopopiatului şi este obligatoriu să fie însoţit şi ajutat", a explicat ÎPS Calinic.

În plus, preoții vor trebui să discute cu părinții dacă bebelușul are probleme medicale care l-ar putea face sensibil sau dacă este născut prematur. Oricum ar fi, spune ÎPS calinic, "tot e pericol cu introducerea capului în apă".

Momentul în care bebeluşul din Suceava este scufundat de trei ori în cristelniţă, la botez

"Unii spun că e copilul pe moarte şi-l botează şi aşa. Păi dacă el e pe moarte şi-l botezăm, adică hai să ne grăbim să facem, să dregem. Cine acceptă aşa ceva, grabă aceasta, nu-i de recomandat, Doamne fereşte! Însă, oricum ar fi, tot e pericol cu introducerea capului în apă a copilului.

Oricum toată lumea se teme, să ştiţi. Eu m-am temut mereu şi mă tem. Decât să mă puneţi să fac un botez, mai bine urc munţii şi îmi văd de treabă, fac alpinism", afirmă înaltul ierarh.

Recomandările ÎPS Calinic au fost transmise preoților din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, după ce, la Suceava, un copil a murit după ce a fost botezat, iar la autopsie medicii au găsit lichid în plămâni.

×
Etichete: ÎPS Calinic botez
x close