Salvamontiștii din Poiana Brașov le cer schiorilor să nu folosească pârtiile: „Nu au fost încă amenajate, chiar dacă a nins”
Publicat acum 4 ore si 19 minute
Ipoteză şocantă în cazul tinerei fotomodel din Marea Britanie, răpită în Italia şi scoasă la vânzare pe Internet ca sclavă sexuală.
Individul care a sechestrat-o timp de o jumătate de lună, susţine că a acţionat la ordinele date de trei români care locuiesc în Marea Britanie.
Anchetatorii cred, însă, că bărbatul minte. Dar asta nu-l face cu nimic mai puţin periculos.
Victima, care a ajuns duminică în Marea Britanie, a fost atrasă pe 11 iulie la o falsă ședință fotografică în apropiere de gara centrală din Milano, unde a primit o injecție cu ketamină, un analgezic pentru animale, folosit și ca narcotic.
Sursa: Observator