Într-un interviu realizat în urmă cu trei ani cu regretatul pilot, Iovan declara că o să ia viaţa de la capăt, având în vedere că pensia de peste 15.000 de lei i-a fost tăiată cu 80%.
"Când am zis că mă liniştesc după 50 de ani de muncă, trebuie să iau viaţa de la capăt acum", spunea Adrian Iovan, în 2010.
Interviul cu regretatul pilot a fost difuzat luni, la emisiunea Sinteza zilei, de la Antena 3.
Pe 20 ianuarie, pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa după ce un avion de mici dimensiuni de tip BN2 la bordul căruia se afla un echipaj medical a aterizat forţat într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa judeţelor Cluj şi Alba.