Antena 3 CNN Actualitate Ionuţ, românul mort în accidentul de tren din Grecia, va fi înmormântat acasă, la Brăila

Ionuţ, românul mort în accidentul de tren din Grecia, va fi înmormântat acasă, la Brăila

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 11:23 05 Mar 2023 Modificat la 12:13 05 Mar 2023

Familia lui Ionuţ a aşteptat patru zile să afle o veste despre tânărul care se afla în Grecia. Autorităţile elene l-au identificat, din nefericire, printre cele 57 de persoane care şi-au pierdut viaţa în cumplitul accident de tren.

Ionuţ a vorbit pentru ultima dată la telefon chiar din trenul morţii, atunci când i-a spus unui prieten că merge la vagonul restaurant să mănânce, iar ulterior nimeni nu a reuşit să îl mai contacteze.

Tânărul român se întorcea de la Atena unde fusese să susţină examenul pentru obţinerea permisului de conducere. În realitate, Ionuţ nu trebuia să se afle în trenul morţii, însă pentru că a întârziat la gară a pierdut primul tren cu care ar fi trebuit să se întoarcă, astfel că a fost nevoit să îl aştepte pe următorul.

Trupul neînsufleţit al românului urmează să ajungă în ţară zilele următoare pentru a fi înmormântat în oraşul său natal, la Brăila.

Citeşte şi: Ionuţ, românul dispărut după tragedia din Grecia, a fost găsit mort: "Suflet bun, ai luat cu tine o parte din mine"

În total, 57 de oameni au murit în accidentul de tren produs pe 28 februarie 2023 în zona oraşului Tempi din Grecia.

Ancheta desfăşurată până în prezent de autorităţile elene arată că tragedia s-a produs dintr-o eroare umană. Un bărbat angajat de numai o lună nu ar fi verificat dacă schimbarea liniei s-a efectuat în realitate, aşa cum era procedura, iar cele două trenuri au ajuns pe aceeaşi linie şi s-au ciocnit violent.

În urma impactului, vagoanele au luat foc, iar zeci de oameni şi-au pierdut viaţa.

×
Etichete: Grecia Brăila
x close