Antena 3 CNN Actualitate El este Ionel Petrea, fost copil de orfelinat și actual director de școală, care le oferă o şansă la educaţie copiilor defavorizaţi din Timiş

El este Ionel Petrea, fost copil de orfelinat și actual director de școală, care le oferă o şansă la educaţie copiilor defavorizaţi din Timiş

Redacția Antena 3 CNN
3 minute de citit Publicat la 23:54 28 Iun 2024 Modificat la 08:30 29 Iun 2024
Ionel Petrea, fost copil de orfelinat si actual director de scoala.
Ionel Petrea, fost copil de orfelinat și actual director de școală. Sursa foto: Captură video Antena 3 CNN

A mai rămas puţin până când vom afla cine sunt cei trei câștigători ai concursului naţional "Liga Profesorilor Excepţionali". Până pe 18 iulie puteţi vota profesorii favoriţi, selectaţi din sutele de propuneri de către comisia desemnată de Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.

Astăzi îl vom cunoaşte pe Ionel Petrea. Fost copil de orfelinat și actual director de școală, a devenit mentor pentru mulți copii aflați în situații dificile. Puteţi să îl susţineţi dacă intraţi pe vot.fundaţiadanvoiculescu.ro.

Ionel Petrea este un exemplu de ambiție și perseverență. De la naștere, a fost beneficiarul Protecției Copilului din Lugoj. Sistemul de stat a însemnat acasă vreme de 18 ani, până a ajuns să fie independent total, să-și câștige proprii bani și să-și creeze familia după care a tânjit permanent. 

"Am ajuns la această fază de ambiție și de perseverență, deoarece am crescut fără părinți. Am crescut între oameni străini, în care oamenii străin știm că n-au dragoste caldă, au dragoste mai rece și gândindu-mă sfătuindu-mă, profesorii de la liceu, de la gimnaziu, de la universitate au spus că dacă nu înveți, ajungi boschetar s-au ajung pe nicăieri pe drum", spune Ionel Petrea, director Școala Bârna, Timiș

Cu o educație solidă, având două facultăți la activ, Ionel Petrea este dedicat să schimbe în bine viețile copiilor defavorizați. De-a lungul carierei, profesorul a fost numit expert județean de monitorizare a activităților remediale în județul Timiș de către Ministerul Educației. În rolul său de director, el se implică activ în sprijinirea copiilor din familii sărace, prevenind abandonul școlar și oferindu-le o șansă la educație. 

"Cred că există o energie de sus de la Dumnezeu pentru că eu dacă n-am primit iubire. Nu știu de unde am eu atât iubire să ofer. Eu cred că prin implicarea mea și de dedicarea mea și fizică și emoțională, sper să pot să creez o lumină și ca cei copii cu care am interacționat cu ei să-și aducă aminte "domnule, cândva domnul profesor m-a ajutat".

Mărturisesc că am avut elevi care au avut un risc mare de abandon. Efectiv m-am dus la familia acasă, mama copilului a crescut și el a orfelinat. Şi faptul că am interacționat cu el și a cu mama lui și am spus uite, și eu am crescut și nu cred că dacă creștem la orfelinat nu trebuie să mergem la școală și am reușit să îl aduc la școală, să reducă drastic din 100 de absențe la doar 30-40", a mai spus profesorul. 

Și nu vrea să se oprească aici, pentru că știe ca doar educația este cheia succesului în viață.

"Doresc și aici să deschid o cantină și un cabinet de psihologie în care copiii să aibă un loc unde să se desfășoare și să-și dezvolte partea cognitivă, mici renovări prin clasă dacă pot să schimb parchetul laminat. Însă mă bucur că am o colaborare bună cu UAT Bârnă unde am partea de digitalizare, dar mai necesită să schimb geamurile să le pun termopan, să facem mai prietenos spațiu educațional. 

Ca finalist al campaniei "Liga Profesorilor Excepționali", Ionel Petrea nu doar că primește o recunoaștere binemeritată pentru eforturile sale, dar servește și ca model inspirațional pentru cadrele didactice din întreaga țară.

Demonstrează că, prin pasiune, inovație și implicare, orice obstacol poate fi depășit, iar educația poate deveni un pilon esențial în formarea generațiilor viitoare. Ionel Petrea, dar și ceilalți profesori finaliști, pot fi votaţi pe vot.fundatiadanvoiculescu.ro.

×
x close