Un TIR încărcat cu materiale de construcții s-a răsturnat în Comarnic. Circulația în zonă e dificilă
Publicat acum 1 ora si 14 minute
"Sunt prevăzute reglementări în ceea ce priveşte desfăşurarea unor activităţi economice şi sociale. În domeniul economic, va fi permisă organizarea activităţilor de comercializare a produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu presupun rămânerea clienţilor în aceste spaţii. Se pot suspenda comercializările de astfel de produse în centre comerciale, cu câteva excepţii. Este permisă activitatea operatorilor economici din centrele comerciale cu acces asigurat din afara incintei, fiind întrerupt accesul cu restul centrului", a declarat Ionel Dancă, şeful cancelariei Guvernului.