Potrivit surselor Antena 3 CNN, Ionel Arsene, condamnat definitiv în România pentru corupție, a fost plasat în arest la domiciliu în Italia.
Luni, 27 martie, la aproape trei săptămâni după condamnare, a decis să se predea autorităților din Bari, Italia. Acesta a sosit la poliție însoțit de avocați.
Inițial Ionel Arsene a fost arestat preventiv, apoi, judecătorii au decis să dispună în cazul său arestul la domiciliu.
Acesta ar deține rezidență în Italia, având și o firmă în nordul Italiei şi asta ar putea conta foarte mult, pentru că există o lege care apără rezidenții sau le oferă, avantaje în condițiile unor anumite infracțiuni.
Reamintim că, Ionel Arsene a fost condamnat pe 10 martie de Curtea de Apel Brașov la 6 ani şi 8 luni de închisoare pentru infracțiuni de corupție, însă acesta părăsise deja România când a fost dată condamnarea, încă de pe 4 martie, cu destinația Roma, Italia.
Ionel Arsene a fost acuzat că a luat bani pentru a interveni în 2013 la conducerea ANI pentru a îndepărta din funcție un rival politic.
Asta pentru că momentul când a plecat din România Ionel Arsene nu avea nicio măsură restrictivă care să fie pe numele său.
Ulterior, după ce a fost dată condamnarea, s-a emis un mandat de arestare european, care, iată acum a fost pus în acțiune.