Elicopterul lui Ţiriac nu este unul obişnuit, ci este fabricat de AgustaWestland în colaborare cu celebra companie de modă Versace. Joi, celebrul om de afaceri român a intrat în posesia unuia dintre primele două elicoptere de lux care poartă amprenta Versace.
Astfel, cunoscuta casa de modă italiană a intrat în sectorul transportului aerian de lux, joi fiind prezentate primele două elicoptere împrună cu fericiţii posesori ai acestora: Ion Ţiriac şi Bruno Zago, un om de afaceri italian, manager la Hewlett-Packard, conform Reuters.
Aparatele de zbor împreună cu elementele de design sau accesoriile cu care sunt echipate, au fost create pe parcursul unui an de către AgustaWestland şi Versace. Fiecare dintre aeronave este diferită deoarece clienţii au posibilitatea de a şi-o personaliza după pofta inimii.
Preţul pentru elicopterul în sine se situează între 3,5 şi 4 milioane de euro dar nu este cel total pentru că, la el se adaugă şi costul elementelor de stil adăugate de casa de modă de la Milano, care diferă în funcţie de preferinţele clientului.
Se pare că elicopterul lui Ţiriac este mai scump, acesta optând pentru varianta "Grand", care este în mod evident mai strălucitoare decât cea a italianului Bruno Zago.
Sursa foto: Reuters
Antena3.ro