Antena 3 CNN Actualitate Ion Țiriac, reacție fermă într-unul dintre cele mai recente scandaluri din România

Ion Țiriac, reacție fermă într-unul dintre cele mai recente scandaluri din România

Gabriel Dano
1 minut de citit Publicat la 21:02 16 Mai 2022 Modificat la 21:02 16 Mai 2022
Ion Țiriac, reacție fermă într-unul dintre cele mai recente scandaluri din România
Sursa foto: Agerpres

Este vorba de momentul revoltător de la Campionatul mondial de hochei din Slovenia când jucătorii echipei naționale, cu trei excepții, au cântat imnul Ținutului Secuiesc, alături de adversarii de la naționala Ungariei, după un meci pierdut de România, scor 2 – 4.

„Care scandal din hochei? Eu ştiu că o ţară are un imn al ei şi atunci când nu mi s-a cântat imnul ţării mele eu am ieşit afară. Şi nu era la Băicoi, era în Statele Unite, cu televiziunile mondiale. Şi a doua zi au fost obligaţi să îmi cânte imnul ţării mele”, a spus Ţiriac, citat de DigiSport.

Preşedintele Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă, Alexandru Hălăucă, a convocat Biroul Federal pentru a stabili dacă se impun măsuri împotriva jucătorilor. Pe de altă parte, ministrul Sportului i-a apărat pe hocheiști

Eduard Novak, ministrul Sportului, a reproșat faptul că scandalul a fost exploatat politic.

„E un scandal care a fost foarte manipulat politic, în primul rând. Unii (politicieni) și-au adunat câteva like-uri în plus. Au reușit să obțină niște avantaje politice, dar acest lucru trece”, a spus Novak, pentru B1 TV.

Ministrul a mai precizat că, în hochei, doar echipei câștigătore i se cântă imnul, or cel al României nu a fost auzit pentru că țara noastră a pierdut.

Novak a mai susținut că jucătorii din echipa națională a României nu au cântat imnul echipei adverse, ci doar au stat în fața spectatorilor și au asistat la moment, în semn de respect.

×
Etichete: Ion Tiriac hochei
x close