Antena 3 CNN Actualitate Mesaj transmis de Ion Iliescu, în plină pandemie: "Realități și amenințări în schimbare"

Mesaj transmis de Ion Iliescu, în plină pandemie: "Realități și amenințări în schimbare"

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 13:59 07 Mai 2020 Modificat la 13:59 07 Mai 2020
o_1e7ncj0vnrdt13uf67gkjn15jcb.jpg
Sursa foto: Hepta

"Acum trei decenii se înființa Serviciul de Protecție și Pază, instituție care face parte din sistemul național de securitate. Înființarea sa era atât expresia unei nevoi, aceea de a asigura protecția demnitarilor români și străini, în deplină transparență și cu profesionalismul serviciilor similare din lumea civilizată, cât și parte a unui mai amplu proces de restructurare instituțională a statului român, de normalizare a lui, în condiții de democrație și de transparență. Înființarea Serviciului a reprezentat o ruptură de trecutul totalitar în materie, ruptură care s-a dovedit nu doar necesară, ci și benefică. Au fost trei decenii de învățare din partea tuturor, de acumulare de experiență, de profesionalizare.

SPP a fost construit de la zero, practic, și a oferit multor oameni dedicați profesiei lor militare ocazia să se afirme, să demonstreze lumii calitățile și capacitatea managerială a angajaților Serviciului. Trebuie să remarc felul în care Serviciul a știut să se adapteze unor realități și amenințări în schimbare, să-și recruteze și să-și pregătească angajații, astfel încât ei să facă față, atât în țară, cât și în misiuni în afara țării, executate la cererea unor organizații importante, precum ONU, sarcinilor care le revin. Reamintesc, printre altele, modul exemplar în care s-a comportat SPP în cazuri precum vizitele Papei Ioan Paul al II lea și Papei Francisc, a președintelui american George W. Bush, a unor evenimente precum reuniunile Francofoniei sau summitul NATO de la București, din 2008, dar și în timpul Președinției României la Consiliul European și la  summitului UE de la Sibiu, din 2019.

Ca și demnitarii, membrii SPP sunt în contact direct cu cetățenii, și trebuie să dea dovadă de discreție, tact, capacitate de anticipare și de comunicare, pentru a preveni orice fel de incident. Cred că această lecție a fost învățată, și comunicarea cu opinia publică rămâne o constantă a activității SPP.

În toți acești 30 de ani am avut o relație normală cu comandanții și angajații serviciului, care au dat dovadă de profesionalism și de devotament. Pentru modul în care și-au făcut și își fac datoria îi felicit și le urez să dovedească mereu aceeași tărie de caracter, dorință de afirmare și capacitate de auto-depășire. Munca lor este apreciată și respectată, atât în țară, cât și în străinătate", a scris fostul preşedinte Ion Iliescu, joi, pe blog.
 

×
Etichete: Ion Iliescu
x close