Invitat duminică seara în cadrul emisiunii Sinteza Zilei, preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu a declarat că asumarea guvernării de către USL trebuie să se facă după alegeri şi, dacă moţiunea de cenzură va trece, ar trebui instalat un guvern provizoriu care să organizeze alegeri anticipate. Totuşi, acesta a menţionat că "nu se aventurează" să facă pronosticuri pentru viitor.
"Dar asumarea guvernării de către USL trebuie sa se facă în condiţiile unor alegeri care să dea o altă componenţă a Parlamentului, altminteri actuala structură parlamentară, dacă îşi asumă această chestiune, situaţia devine cam aventuroasă. În cazul succesului unei moţiuni de cenzură şi al răsturnării actualului Guvern, ar trebui să se procedeze la instalarea unui Guvern de tranziţie care să pregătească alegerile anticipate care să dea o guvernare solidă", a afirmat fostul preşedinte la Antena 3.
Ion Iliescu consideră că actualul premier, Mihai Răzvan Ungureanu, în ciuda "calităţilor intelectuale incontestabile", nu are platforma politică necesară pentru a-şi asuma răspunderea.
Declaraţia lui Ion Iliescu vine în urma afirmaţiei Preşedintelui PNL, Crin Antonescu, care a declarat duminică seara că în cazul în care moţiunea de cenzură a USL va fi adoptată de Parlament Uniunea este pregătită să-şi asume guvernarea.