Antena 3 CNN Actualitate Ion Cristoiu: Patriarhul Daniel, o nouă victimă a tandemului SRI-CNSAS

Ion Cristoiu: Patriarhul Daniel, o nouă victimă a tandemului SRI-CNSAS

Georgiana Adam
3 minute de citit Publicat la 10:29 30 Oct 2020 Modificat la 10:29 30 Oct 2020
o_1els61s3h1os6hsg1p671pj5es9b.jpg

Redam selecţiuni din postarea publicată de Ion Cristoiu:
Marți, 27 octombrie 2020, în cuvântul rostit la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală, Patriarhul Daniel a luat atitudine față de șicanele făcute de regimul Iohannis credincioșilor ortodocși prin interzicerea participării celor din țară la pelerinajul de la Moaștele Sfintei Parascheva și la pelerinajul de la Moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel nou :
„În toamna anului 1989, cu prilejul hramului Sfântului Dimitrie cel Nou, în 27 octombrie autorităţile comuniste au interzis închinarea la sfintele moaşte. (…) Această umilire a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou a fost răsplătită în sensul că peste câteva luni regimul comunist a căzut. (…) Dumnezeu nu se lasă batjocorit! El este îndelung răbdător, dar este şi drept.”
Nu sunt un admirator al Patriarhului Daniel. Am avut serioase obiecții față de încercările sale de a face din BOR o instituție prea eficientă financiar. Nu am fost niciodată în pelerinaj la sfintele moaște. Nu sunt un credincios habotnic. Cred în învățătura lui Cristos: „Daţi Cezarului cele ce sunt ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu”.

Biserica nu trebuie să tacă când Statul îi hăituieşte pe credincioşi

Știu însă că învățătura asta se referă la datoria Bisericii Ortodoxe de a îndemna creștinii să respecte regulile și legile Statului, Cezarul de azi al societății. Asta nu înseamnă că Biserica trebuie să tacă în clipa în care Cezarul, Statul hăituiește pe credincioși. Cele două pelerinaje, cel de la Iași și cel de la București, au fost cele mai importante evenimente ale lui 2020 pentru Biserica Ortodoxă. Cezarul, adică președintele Klaus Iohannis, pledează pentru ținerea alegerilor pe 6 decembrie 2020 cu orice preț, chiar și cu prețul unui număr uriaș de morți, motivând că Democrația are un preț. 
Firește, dincolo de acest motiv expus public se ascunde ambiția lui Klaus Iohannis de a pune mâna pe puterea absolută prin adăugarea la Guvernul Meu, la SRI-ul Meu, la Parchetul Meu și a Parlamentului Meu. Cu o majoritate absolută a PNL pentru care lucrează din greu Sistemul instituțiilor de forță, de fapt, camarila de generali corupți oploșită pe lângă Cotroceni, Klaus Iohannis vrea să schimbe Constituția astfel încât el să mai poată obține încă două mandate de președinte. Îi place la nebunie cuibușorul de la Cotroceni și vrea să stea în el până în 2034. 

Alegerile - importante pentru democraţie, dar pelerinajele neimportante pentru credinţă

(…)  De ce ar putea Cezarul să țină alegeri în vremuri de Pandemie, socotind că acesta e cel mai important eveniment al Democrației, iar Biserica Ortodoxă Română n-ar putea ține pelerinajele anuale, cele mai importante evenimente ale credincioșilor din România? 
(…) În ultima vreme, Patriarhul a părăsit amabilitatea excesivă față de Cezar și a început să critice atitudinea Regimului Iohannis față de BOR.
(…) Într-o țară majoritar ortodoxă, în care BOR e una dintre cele mai respectate instituții de către români, n-ar fi trebuit să se ajungă la acest conflict între Stat și BOR.
(…) Dacă s-a ajuns la aceste momente de maximă tensiune întruchipat de declarația Patriarhului, ar fi fost normal că regimul să intre rapid în dialog cu BOR, pentru a încerca să readucă relația Stat- Biserică în hotarele colaborării de până acum. Ce a făcut regimul Iohannis? Prin intermediul CNSAS regimul a reacționat pedepsitor, agitând un așa zis dosar de colaborator al Patriarhului.

Patriarhul Daniel, victima tandemului SRI-CNSA

În multe alte articole am dezvăluit mecanismele Operațiunii în care SRI folosește CNSAS pentru a pune la punct pe cei ce sunt nesuferiți Stăpânului de la Cotroceni.
În aceste zile victima e Patriarhul Daniel. E mai mult decât semnificativ pentru felul în care lucrează Sistemul faptul că dezvăluirea a apărut a doua zi după ce Patriarhul s-a încruntat la regimul Iohannis. Altădată se lucra mai cu perdea. Acum se lucrează otova, să ia aminte și alții că vor păți la fel dacă nu stau în banca lor. 
Vor urma și alții, pentru că instituția numită CNSAS nu s-a uzat precum celelalte în materie de diversiuni.

×
x close