Lista PNL pentru alegerile europarlamentare a fost validată joi, primele poziţii fiind ocupate, în ordine, de Rareş Bogdan, Mircea Hava, Siegfried Mureşan, Vasile Blaga, Adina Valean.
Ion Cristoiu a vorbit joi, la Antena 3, despre cum a fost construită această listă. Jurnalistul susține că nimic nu a fost întâmplător și că această operațiune a fost gândită foarte bine.
”Din sursele pe care le am, această listă nu e o întâmplare. Anul acesta românii se vor gândi cu mai multă atenție la persoanele pe care le trimit la Bruxelles. Capetele de listă de la ei aduc o noutate. Ăsta a fost unul dintre calculele PNL. De aceea se afla Rareș Bogdan acolo. Aceasta a fost o operațiune gândită și nu de acum. A fost testată pe piață”, a zis Cristoiu.