Ministrul Sănătăţii Ion Bazac crede că sistemul sanitar românesc nu are nevoie de reformă, ci de restructurare, pentru că fiecare guvern a adus propria reformă, pe care n-a dus-o niciodată la bun sfârşit. Ministrul susţine că unităţile sanitare româneşti au nevoie de calitate şi nu de cantitate. ?Avem cel mai mare număr de paturi de spital pe cap de locuitor din Europa şi dacă ne punem problema să mai construim nu ştiu câte spitale, va trebui să decidem câte paturi noi realizăm şi câte spitale vechi închidem", a declarat Ion Bazac într-un interviu acordat Evenimentul Zilei.
Ministrul susţine că asistenţa medicală este disproporţionată între sat şi oraş. Astfel, peste 85% din bugetul Sănătăţii se cheltuieşte în mediul urban. Soluţia ar fi descentralizarea, pentru o distribuţie mai uniformă a paturilor de spital.
Ion Bazac spune că exodul medicilor în străinătate poate fi stopat, dar nu peste noapte. Criza economică afectează toate ţările europene iar medicii nu vor mai fi tentaţi să plece. În plus, zice ministrul, veniturile cadrelor medicale vor creşte şi se vor apropia încet încet de cele minime din Uniunea Europeană.
Până atunci însă trebuie rezolvate alte boli ale sistemului de sănătate. Printre acestea, susţine Ion Bazac, se numără centralizarea excesivă, subfinanţarea puternică, dar şi lipsa regulilor şi a normelor.
Antena 3