Curtea Constituţională a României a decis miercuri că sintagma ''în mod defectuos'' cuprinsă în cadrul reglementării infracţiunii de abuz în serviciu se traduce ''prin încălcarea legii''. Președintele Klaus Iohannis a reacționat, miercuri, în urma deciziei CCR.
"Una peste alta mi se pare că la Curte s-a judecat calm și sper ca această decizie să fie una care clarifică și înlesnește parcursul justiției în România", a spus miercuri Iohannis, la Ambasada României la Sofia.
În opinia sa, discuțiile premergătoare deciziei CCR au fost de multe ori prea detaliate.
"Am aflat despre decizia CCR. Nu vă așteptați de la mine să comentez decizia pe fond, dar recunosc că discuțiile premergătoare mi s-au părut de multe ori prea detaliate. Până la urmă Curtea Constituțională trebuie să decidă asupra acestor chestiuni și nu analiștii sau alții care au un interes poate chiar și legitim în ce se discută acolo", a arătat șeful statului.