"Cred că protestul de astăzi împotriva despăduririlor abuzive este unul perfect legitim. Am hotărât ca această gravă problemă a defrişărilor ilegale să fie pusă pe ordinea de zi a următoarei şedinţe a CSAT. Sunt convins că vom reuşi nu doar să stopăm fenomenul, dar şi că instituţiile statului îi vor identifica şi trage la răspundere pe cei vinovaţi", a scris Iohannis pe Facebook.
Peste 1.000 de persoane s-au adunat, sâmbătă, la intrarea în Parcul Herăstrău din Piaţa Charles de Gaulle din Capitală, pentru a protesta faţă de tăierile ilegale de păduri.
Proteste similare sunt anunţate şi în Alba-Iulia, Baia Mare, Braşov, Cluj-Napoca, Drobeta-Turnu Severin, Focşani, Galaţi, Iaşi, Mangalia, Piteşti, Ploieşti, Oradea, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Suceava, Sighişoara, Târgovişte, Timişoara şi Vaslui.