Antena 3 CNN Actualitate Iohannis, decizie importantă legată de cea de-a doua remaniere a guvernului Dăncilă

Iohannis, decizie importantă legată de cea de-a doua remaniere a guvernului Dăncilă

1 minut de citit Publicat la 09:05 03 Dec 2018 Modificat la 09:05 03 Dec 2018
Iohannis, decizie importantă legată de cea de-a doua remaniere a guvernului Dăncilă
Foto: presedincy.ro

Preşedintele Klaus Iohannis este aşteptat să ia o decizie în ceea ce priveşte cea de-a doua remaniere guvernamentală privind portofoliile de la Transporturi şi Dezvoltare, după ce şeful statului a precizat că va lua o hotărâre în acest sens după sărbătorile Centenarului, respectiv după 1 decembrie.

Pe 22 noiembrie preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că nu va lua o decizie în ceea ce priveşte cea de-a doua remaniere guvernamentală, privind portofoliile de la Transporturi şi Dezvoltare, decât după sărbătorile Centenarului şi data de 1 Decembrie.

"PSD este la al treilea guvern în nici doi ani, au fost schimbate enorm de multe persoane pe poziţiile de ministru, i-am numărat, nu o să vă vină să credeţi, sunt 70 de politicieni care au fost sau sunt acum miniştri în aceste guverne. Aşa nu se poate guvena, e imposibil să schimbi miniştri toată ziua bună ziua, de asta se ocupă PSD. Cum să ne imaginăm că poate să funcţioneze un guvern cu două remanieri într-o săptămână? Eu nu sunt de acord să contribui la o astfel de guvernare care seamănă cu un carusel. În acest sens, ca să fie lămurită chestiunea în această săptămână, nu va mai exista nicio schimbare de miniştri, iar această chestiune care mi-a fost propusă azi va fi luată în analiză cel mai devreme după sărbătorile Centenarului şi zilei de 1 decembrie. Până atunci nu se va întâmpla nimic. După 1 decembrie putem să discutăm dacă va fi cazul. Până atunci nu vom schimba miniştri", anunţa atunci preşedintele Klaus Iohannis.

×
Etichete: Klaus Iohannis
x close