Antena 3 CNN Actualitate Iohannis a promulgat legea care impune autorizaţie taxi la transport de persoane, după apariţia Uber

Iohannis a promulgat legea care impune autorizaţie taxi la transport de persoane, după apariţia Uber

1 minut de citit Publicat la 20:41 03 Iun 2015 Modificat la 20:41 03 Iun 2015
autostop.jpg
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, mai multe proiecte de legi, printre care şi pe cel care reglementează activitatea de taximetrie şi care stabileşte că transportul în regim de taxi sau închiriere este permis numai operatorilor cu autorizaţii de taxi valabile sau copii conforme.

Proiectul interzice transportul public, contra cost, de persoane cu un autoturism fără a deţine pentru acesta autorizaţie de taxi valabilă.
În vara anului trecut, Guvernul a transmis Paramentului un proiect de lege care stabileşte că persoanele fizice sau juridice care efectuează transport public de persoane cu un autoturism fără a avea autorizaţie de transport în regim de taxi emisă de autoritatea administraţiei publice pot fi amendate cu sume între 1.000 şi 5.000 de lei.

În luna februarie a acestui an, compania americană Uber Technologies a anunţat că aplicaţia Uber pentru smartphone, care face legătura între pasageri şi cel mai apropiat şofer dispus să-şi ofere serviciile contra cost, este disponibilă şi în România, primul oraş în care poate fi folosită fiind Bucureştiul.

Compania Uber Technologies, dezvoltatorul aplicaţiei Uber, care îi ajută pe pasageri să găsească cel mai apropiat şofer profesionist sau neprofesionist dispus să ofere servicii de transport contra cost, a fost înfiinţată în iunie 2010 şi a fost evaluată de către investitori la circa 41 de miliarde de dolari la finalul anului trecut, potrivit The Wall Street Journal.

Uber a fost implicată în mai multe scandaluri anul trecut în diverse ţări din Europa, după ce asociaţiile locale de taximetrişti s-au plâns de preţurile mici pe care le impune compania americană. Mai mult decât atât, aplicaţia a fost interzisă în oraşe precum Berlin şi Hamburg.

×
Etichete: Uber Klaus Iohannis
x close