Antena 3 CNN Actualitate Motivul pentru care pastilele cu iod nu sunt recomandate celor peste 40 de ani. Tudor Ciuhodaru: ”Și sub 40 de ani puteți avea efecte secundare!”

Motivul pentru care pastilele cu iod nu sunt recomandate celor peste 40 de ani. Tudor Ciuhodaru: ”Și sub 40 de ani puteți avea efecte secundare!”

Laura Dinu
4 minute de citit Publicat la 14:45 09 Aug 2022 Modificat la 15:16 09 Aug 2022
Tudor Ciuhodaru
Sursa foto: Agerpres

A revenit scandalul legat de pastilele cu iodură de potasiu după ce ministrul Alexandru Rafila a îndemnat romanii sub 40 de ani sa-si ia rapid aceste pastile. 

Medicii de familie spun ca au început sa primească telefoane din partea mai multor pacienți speriați de un posibil incident nuclear. Federația Medicilor de Familie din România critică dur anunțul ministrului care i-a îndemnat pe toți cei cu vârsta sub 40 de ani să meargă la medicul de familie pentru a primi pastile de iodură de potasiu, necesare în cazul unui eveniment nuclear cu eliberare de iod radioactiv. Medicii de familie avertizează că perioadele de așteptare pentru persoanele cu probleme de sănătate curente "este posibil" să crească cu zile sau săptămâni pentru că vor avea prioritate persoanele care vor să primească rețeta pentru iodură de potasiu. 

Rafila spune a făcut acest apel preventiv. ”Campania a început de câteva săptămâni, lumea nu a fost foarte interesată, dar pastilele sunt la dispoziția populației. Este bine ca în cazul unui accident nedorit să putem preveni", a declarat Ministrul. Mulți romani se întreabă ce se ascunde în spatele acestui apel. 

Întrebat de jurnaliști care este procentul de pastile distribuite până în acest moment din total, Rafila a răspuns că "nu am cifrele, dar nu cred că sunt multe procente". 

Medicamentele vor mai rămâne 3 sau 6 luni în farmacii și expiră în 3 ani. 

Cele 30 de milioane de pastile au fost fabricate de compania Antibiotice Iași si au distribuite în 2500 de farmacii din toată tara. În total au costat 6 milioane de euro. 

Rafila a spus că pastilele de iodură de potasiu nu au fost cumpărate de Ministerul Sănătății, ci de Administrația Națională a Rezervelor de Stat. 

Mod de administrare a pastilelor cu iod în cazul unui accident nuclear 

Adulți și copii cu vârsta peste 12 ani: 2 comprimate 

Copii cu vârsta între 3-12 ani: 1 comprimat 

Copii cu vârsta între 1 lună - 3 ani: ½ de comprimat 

Nou-născuți: ¼ de comprimat. 

Medicamentele sunt recomandate celor care au sub 40 de ani, în special femeilor gravide si copiilor. Acestea NU se administrează preventiv.  

De ce nu sunt recomandate persoanelor de peste 40 de ani

Medicul Tudor Ciuhodaru a explicat la Antena 3 care este motivul pentru care pastilele cu iod trebuie administrate doar persoanelor de până în 40 de ani. 

”Trebuie să facem o distincție clară între incident sau accident nuclear și atac nuclear, adică bombă sau rachetă, pentru că mecanismele și radioactivitatea și soluțiile terapeutice sunt total diferite. 

În primul caz vorbim de eliberarea de izotop radioactiv. Putem vorbi despre acest iod radioactiv care poate fi inhalat sau ingerat și aici poate fi utilă această profilaxie cu iodură de potasiu, tocmai pentru a înlătura efectele negative asupra tiroidei. Pe de altă parte, dacă vorbim despre atac nuclear, adică bombă sau rachetă, țineți minte că radiațiile sunt maxime imediat după atac. Acestea scad în primele șapte ore, iar la 72 de ore după un atac nuclear, nivelul de radiații este undeva pe la 1%. Așa că pe partea aceea ar trebui să stați într-un subsol, să rămâneți acolo și să fiți informați de către autorități pentru că simpla izolare și contaminare întru-un astfel de adăpost reduce nivelul de expunere la radiații cu aproape 90%. 

Dacă vorbim despre iodura de potasiu, ca medicație, aceasta există de pe la 1820, și este utilizată în medicină de foarte multă vreme, inclusiv pentru a trata afecțiuni dermatologice sau a contrabalansa efectele substanțele radio-farmaceutice. 

”Nu se dă preventiv, nu se dă profilactic!”

Dar atenție, mare atenție, pentru că aici este marea controversă. Nu se dă preventiv, nu se dă profilactic, protejează doar tiroida, nu este un fel de platoșă împotriva radiațiilor și doar când vorbim despre iodul radioactiv. 

Este vorba despre riscul de a dezvolta cancer tiroidian după expunerea la iod radioactiv. Peste 40 de ani s-a constatat că acest risc nu crește, în plus pot exista afecțiuni tiroidiene nediagnosticate, necorelate, la care administrarea de iodură de potasiu poate să biciuiască evoluția acestor afecțiuni. Iodura de potasiu să știți că este indicată la vârste foarte tinere, acolo este beneficiul maxim și imediat după un astfel de incident sau accident nuclear. Adică începând de la 12 săptămâni de sarcină, nou născuți, sugari, copiii mici, sunt principalii beneficiari ai unor astfel de tratamente. 

”Și sub 40 de ani puteți avea efecte secundare!”

La persoanele de peste 40 de ani, din punctul de vedere al producătorului, aceste medicamente nu sunt recomandate pentru că nu s-a demonstrat că există vreun risc de creștere a cancerului tiroidian. Dar atenție că și sub 40 de ani puteți avea efecte secundare. Vorbim despre cei care pot avea alergii la iod, cei care au diverse vasculite, cei care au anumite afecțiuni dermatologice, la care administrarea de iodură de potasiu poate face foarte multe rău. 

Din punctul meu de vedere, un consult cu medicul de familie sau medicul curant este esențial, iar pe varianta distribuirii eu am zis de la început că varianta de a salva și Poșta Română și a distribui prin astfel de sisteme sau a utiliza marii angajatori pentru a distribui aceste pastile de iodură de potasiu poate fi oricând o soluție”, a explicat medicul Tudor Ciuhodaru la Antena 3. 

×
x close