Ioana şi Bogdan Popovici s-au prezentat în arestul Poliţiei Capitalei. Aceştia au fost condamnaţi definitiv de instanţa supremă la cinci şi, respectiv, şase ani de închisoare în dosarul "Trofeul calităţii", scrie
Mediafax.
La intrarea în sediul Centrului de Reţinere şi Arest Preventiv al Poliţiei Capitalei, Bogdan Popovici a declarat că s-a făcut o mare nedreptate faţă de el şi ceilalţi inculpaţi din acest dosar, în contextul în care, în ceea ce îl priveşte, instanţele de fond şi de recurs nu i-ar fi admis nicio probă propusă în apărarea lui.
Ioana Popovici nu a făcut nici o declaraţie la intarea în arestul Poliţiei Capitalei.
Avocatul soţilor Popovici, Alexandru Chiciu, a declarat că "cei care au făcut asta" au "mâinile pătate de sânge".
Acesta a spus că atâta vreme cât în România au fost condamnate nişte persoane într-un caz în care expertizele arată un prejudiciu zero, va urma ca şi alte persoane să fie condamnate în continuare pentru prejudicii zero.
Până la ora transmiterii acestei ştiri, Irina Jianu, Mihail Vasile şi Diana Gasparovici, condamnaţi în dosarul "Trofeul calităţii", nu s-au prezentat la arestul Poliţiei Capitalei.