Antena 3 CNN Actualitate Ioan Mircea Paşcu, fost ministru al Apărării, la #SituationRoom: "Marea Neagră este rampa de lansare a Rusiei"

Ioan Mircea Paşcu, fost ministru al Apărării, la #SituationRoom: "Marea Neagră este rampa de lansare a Rusiei"

Alina Anghel
2 minute de citit Publicat la 13:00 16 Feb 2022 Modificat la 13:02 16 Feb 2022
ioan mircea pascu 16 februarie 2022
Ioan Mircea Paşcu, fost ministru al Apărării, la #SituationRoom: Marea Neagră este rampa de lansare a Rusiei Sursa foto: Antena 3

"Noi ocupăm un loc important într-o zonă extrem de importantă. Astăzi, această zonă este cea care atrage atenţie tuturor, toată lumea e atentă la ce se întâmplă aici, dacă vom avea sau nu vom avea până la urmă un conflict militar între Rusia şi Ucraina.

Suntem, de fapt, aşezaţi pe o falie geopolitică întrre Est şi Vest şi din acest punct de vedere situaţia nu este cea mai fericită, însă este şi o situaţie care permite ca atenţie să se acorde total acestei zone şi de pe urma acestor analize să beneficiem şi noi.

În plus de această chestiune este şi Marea Neagră, care prin evoluţiile din ultimii ani, reprezintă rampa de lansare a Rusiei spre alte zone. Şi lucrul acesta s-a dovedit, şi legat de Siria şi aşa mai departe.

Importanţa acestei zone este extrem de mare, iar România este situată exact în mijlocul acestei zone. Într-un fel, a avut loc o re-echilibrare pentru că atenţia aliaţilor noştri a fost întotdeauna îndreptată spre partea de nord a flancului de Est. Aşa s-a întâmplat şi cu extindere. Întâi, extinderea s-a făcut în acea direcţie şi după aceea s-au îndreptat spre Sud şi am putut intra şi noi în calcul.

Astăzi are loc această echilibrare, iar înfiinţarea acestui Grup de Luptă condus de Franţa reprezintă o echilibrare a situaţiei comparativ cu zonele din Nord", a explicat profesorul Ioan Mircea Paşcu.

Referitor la retragerea unora dintre trupe ruseşti de la graniţa cu Ucraina, profesorul Ioan Mircea Paşcu a declarat că o astfel de retragere nu afectează cu nimic puterea de ofensivă a Rusiei în zonă.

"Până acum, toate mişcările de la graniţă sunt cu finalitate diplomatică pentru că Rusia negociază având în spate acest instrument, respectiv presiunea militară asupra Ucrainei şi mesajul pe care acest lucru îl transmite şi spre cei cu care încearcă să negocieze, că deocamdată nu sunt negocieri, ci doar discuţii.

Eu am citit o informaţie conform căreia au fost retrase numai forţele care sunt staţionate nu departe de zonă, chiar în zona graniţei cu Ucraina, şi care pot fi aduse imediat înapoi. Celelalte forţe care au venit din adâncimea teritoriul rus, Extremul Orient, Siberia şi altele, rămân pe poziţii, astfel încât ruşii pot să ajungă la nivelul anterior fără mare efort. Nu-mi dau seama dacă informaţia este reală sau nu, eu am citit şi o punem în discuţie.

Dar, ce am constatat, şi este valabil şi la factorii responsabili de afară, vorbim de Stoltenberg (n.r. Jens Stoltenberg - Secretarul General al NATO), vorbim de preşedintele Biden şi vorbim de asemenea de factorii noştri interni, care nu au dovezile clare că ruşii au început retragerea", a declarat Ioan Mircea Paşcu.

×
x close