După ce ne-au fugit turiştii la bulgari, acum a venit şi rândul investitorilor, conform unui articol din
Jurnalul Naţional. Hotelierii de pe litoral sunt nemulţumiţi de zgomotul excesiv din apropierea unităţilor de cazare, care nu îi lasă pe turişti să se odihnească şi de controalele excesive din partea unor instituţii. Prin urmare, unii dintre investitori se gândesc să îşi mute afacerile în Bulgaria.
„Noi, investitorii, ne gândim extrem de bine dacă mai merită să investim aici sau să trecem vizavi la bulgari şi să investim acolo. Aici suntem buni să plătim doar taxe şi impozite şi ne-am săturat. Vă spun cu sinceritate că nu se ştie unde ne prinde 2012 sau 2013, dacă ne va mai prinde cu investiţiile în Mamaia, în România sau în altă parte”, a declarat preşedintele Asociaţiei Patronale Mamaia, Nicolae Bucovală.
Patronii hotelieri sunt sătui de controalele mult prea dese din partea instituţiilor. Aceştia susţin că se trezesc cu astfel de verificări şi de cinci, şapte ori pe săptămână.
O altă problemă care îi nemulţumeşte este zgomotul din staţiuni.
"E infernal să vezi o terasă în staţiunea Mamaia la ora 1:00 în care doi ospătari beţi ascultă muzică la maximum. Suni la Poliţie şi ţi se spune că nu este de competenţa lor, ci a Gărzii de Mediu", a precizat Bucovală.