Femeile însărcinate din România, suspecte de trombofilie, au acum şansa de a naşte un copil sănătos şi la termen, fără să-şi pună viaţa în pericol.
Trombofilia a devenit spaima gravidelor moderne. Investigaţiile sunt extrem de scumpe aşa că multe femei pierd sarcină după sarcină fără să ştie că pot suferi de trombofilie.
Spitalul Universitar din Capitală va deschide un centru prin care orice gravidă poate afla, fără bani, dacă suferă sau nu de trombofilie.
Proiectul îşi propune testarea pentru trombolfilie în primă fază a peste 1500 de paciente şi creşterea cu 50% a gravidelor care să beneficieze de ecografii cu aparate moderne pentru depistarea eventualelor anomalii.
În prezent cele mai multe investigaţii pentru depistarea bolii se fac la privat şi costă foarte mult.
Dacă boala este descoperită la timp, poate fi tratată, astfel încât naşterea să decurgă normal. Dacă nu este monitorizată trombofilia poate duce la blocarea cu cheaguri de sânge a cordonului ombilical, prin care fătul se hrăneşte, şi astfel pruncul moare.