Inventatorul suferă de diabet şi a fost internat iniţial la spitalul din Ploieşti. Pentru că starea lui era din ce în ce mai gravă, a fost transferat în Capitală. Ca să îl poată salva, medicii i-au amputat un deget. Recuperarea a fost uimitoare, spun specialiştii.
Suferinţa fizică pe care a avut-o a fost atenuată de vizita a foarte mulţi prieteni. Intors acasă, vecinii şi cunoscutii îi sunt în continuare aproape.
Pentru ca greul a trecut iar recuperarea este fara probleme, profesorul merge mai departe cu studiul, dar şi cu sprijinul pe care îl oferă celor ce vor să îi calce pe urme.
Cu peste 150 de lucrări şi sute de premii, Justin Capră este considerat cel mai important inventator contemporan.