Antena 3 CNN Actualitate Invazie de ploșnițe în Bucureşti. Oamenii cer disperați ajutorul firmelor de dezinsecție

Invazie de ploșnițe în Bucureşti. Oamenii cer disperați ajutorul firmelor de dezinsecție

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 12:50 03 Feb 2024 Modificat la 15:45 03 Feb 2024

Pe rețelele de socializare s-au făcut deja grupuri în care oamenii vorbesc despre situațiile din sectoarele lor și cer sfaturi pentru a scăpa de insecte.

Până în acest moment nu a venit vreo soluție din partea Primăriei Capitalei la sesizările depuse de bucureșteni.

Tot mai mulți apelează la firmele de dezinsecție pentru a scăpa de ploșnițe. 

Au fost găsite ploșnițe în căminele studențești din Grozăvești

Direcția de Sănătate Publică București a amendat Universitatea din Capitală pentru acest lucru și foarte mulți studenți care stăteau acolo au spus că se vor muta din cauza acestor ploșnițe care-i mușcă în timpul nopții.

Recent, la un mare magazin de mobilă din Sectorul 3 al Capitalei a fost de asemenea descoperită o invazie de ploșnițe.

Reprezentanții magazinului au recunoscut această problemă și au transmis faptul că ploșnițele nu s-au extins în zona comercială a magazinului, ci doar în depozitele acestuia şi vor face toate eforturile pentru ca această problemă să fie rezolvată.

Citeşte şiStudenții cazați într-un cămin trag un semnal de alarmă: ”În maxim o săptămână am început să văd mușcături pe corp”

Ploșnițele sunt insecte plate, de dimensiuni mici, se ascund cu ușurință în lemn și se hrănesc cu sânge, noaptea.

Ca habitat, ploșnița prefera zonele întunecate și liniștite din apropierea gazdei de la care va încerca să se hrănească. Se ascunde în locurile greu accesibile și la colturile mobilei, la cusăturile saltelei sau pe tăblia sau somiera patului. Este atrasă la hrană de dioxidul de carbon și de căldura pe care o emit oamenii cu precădere în timpul somnului. De obicei poate fi observată noaptea, atunci când nu este lumină, moment în care va ieși din ascunzișuri să se hrănească. 

Vezi și: Ploșnițele afectează casele românilor. Tot mai mulți oameni cer ajutor online

Ploșnița de pat nu este cunoscută ca fiind vectorul vreunei boli, dar înțepătura ei se poate infecta.

Combaterea se face cu insecticide speciale sau prin tratamente termice specifice, această insectă fiind sensibilă atât la temperaturi înalte (peste 50 grade celsius) cât și la temperaturi foarte joase (-18-20 grade celsius). 

Dezinsecţia profesională se face în două sau trei etape

Prețul variază în funcție de suprafață. De exemplu, pentru o garsonieră, o intervenţie costă 200 de lei, iar pentru un apartament cu două camere, 300 de lei, a declarat  Alexandru Labeș, manager firmă dezinsecţie.

Ploşniţele intră extrem de uşor în locuinţe şi pătrund imediat în locuri greu accesibile. Tocmai de aceea sunt dificil de combătut şi se înmulţesc repede.

×
x close