Antena 3 CNN Actualitate Inundaţii în pragul Anului Nou. Zeci de gospodării şi drumuri au fost afectate (VIDEO)

Inundaţii în pragul Anului Nou. Zeci de gospodării şi drumuri au fost afectate (VIDEO)

1 minut de citit Publicat la 14:43 31 Dec 2009 Modificat la 14:43 31 Dec 2009
Inundaţii în pragul Anului Nou. Zeci de gospodării şi drumuri au fost afectate (VIDEO)
Inundaţii în prag de an nou. Mai multe gospodării aflate în localităţi de pe cursul râului Criş au fost inundate de revărsarea apelor. Pompierii intervin pentru a preveni un dezastru. Iar probleme au fost joi dimineaţă şi în Baia Mare, acolo unde mai multe străzi au fost acoperite de ape.

În judeţul Alba, zeci de gospodării au fost inundate în urma ploilor şi a topirii zăpezilor. Mai multe drumuri sunt impracticabile, din cauza căderilor de pietre, informează Mediafax.

În ultima zi a anului, zeci de gospodării şi anexe gospodăreşti au fost inundate în Alba Iulia, Câmpeni, Abrud, Zlatna, Arieşeni, Sohodol, Ciuruleasa, Meteş, Săsciori, Bistra, Ighiu şi Roşia Montană.

Ploile puternice au provocat probleme şi pe DJ 750 şi DN 67C, de pe Valea Sebeşului, unde unul dinhtre sensuri este blocat în zona localităţii Căpâlna, informează Mediafax.

Şi DN 75 este acoperit de apă pe porţiuni de câteva zeci de metri în dreptul localităţii Scărişoara. Satul Bumbeşti din comuna Arieşeni a rămas fără curent electric, după ce firele de alimentare au fost rupte de brazii doborâţi de vânt.

Autorităţile au emis joi a avertizare cod portocaliu de inundatii pe râurile din bazinul superior şi mijlociu al Crişului Alb (în judeţele Hunedoara şi Arad) şi pe râurile din bazinul mijlociu şi inferior al Crişului Negru (în judeţele Bihor şi Arad). Iar miercuri, hidrologii au emis o avertizare cod galben de inundaţii care vizează 13 judeţe din vestul ţării.


Antena3.ro

×
x close