"Ne-am întâlnit joi cu reprezentantul constructorului, era de față și domnul prefect al Capitalei. Pentru miercuri am făcut o adresă către domnul prefect în care solicităm întrunirea Comitetului pentru Situații de Urgență ,care se va întruni la ISU, unde vor fi invitați toți factorii implicați în această problemă. Sper să găsim o soluție cât mai repede și să redăm zona respectivă traficului așa cum este normal. (...) Mergem să aflăm situația reală. Reprezentanții constructorului au zis că vor veni în cel mai scurt timp cu un proiect cu termene clare pentru rezolvarea accidentului din zona respectivă. Vrem să aflăm oficial în ce stadiu suntem la momentul acesta", a spus Sava, citat de Agerpres.
El a precizat că locuitorii din zonă care au fost obligați să își părăsească locuințele nu se vor întoarce în casele lor până când nu vor fi luate toate măsurile de siguranță.
Primăria Capitalei a introdus restricții de circulație în zona Eroilor, unde s-a surpat terenul, din cauza lucrărilor la noua magistrală de metrou.
14 persoane și-au părăsit locuințele aflate în apropierea zonei afectate.
Comitetele pentru situații de urgență sunt organisme interinstituționale de sprijin și componente ale Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență.
Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență este condus de prefect.