Termenul
de introducere a paşapoartelor electronice a fost prelungit din nou,
cu şase luni, de la 1 iulie la 31 decembrie 2008. Aceasta este a
patra amânare, deşi Comisia Europeană a transmis, încă
din 2007, un avertisment României pentru nerespectarea
prevederilor comunitare privind documentele de călătorie. Licitaţia
pentru selectarea firmei producătoare trebuie reluată, după ce
contestaţiile depuse de firmele care au participat la licitaţiile
anterioare au fost respinse.
Data stabilită iniţial pentru punerea
în circulaţie a paşapoartelor electronice a fost 1 ianuarie
2007, iar termenele ulterioare au fost 1 septembrie 2007, 1 ianuarie
2008 şi 1 iulie 2008. Titulatura de "paşaport electronic"
este dată paşaportului care permite stocarea electronică a datelor
biometrice ale titularului, precum amprenta digitală şi imaginea
facială.
Antena3.ro