Preşedintele Klaus Iohannis organizează săptămânal conferinţe de presă la palatul Cotroceni şi oferă ocazia tuturor jurnaliştilor acredidaţi să-i adreseze câte o singură întrebare. Klaus Iohannis răspunde în detaliu pe subiectele unde poate ataca Partidul Social Democrat, dar îi "expediază" protocolar pe jurnaliştii care critică guvernul PNL. Dovada am avut-o şi la conferinţa de luni seara.
"Ministrul Educaţiei este responsabil (pentru lipsa tabletelor)?" - "Mulţumesc"
Întrebat de jurnalista de la Observator - Antena 1, Larisa Bernaschi, cine se face vinovat de lipsurile din Educaţie şi cine ar trebui să-şi asume responsabilitatea că elevii nu au tablete pentru cursurile on-lline, preşedintele a evitat răspunsul şi a dat vina pe PSD. (min 16:36 în transmisiunea live)
"Ţin să vă reamintesc că atunci când a apărut la noi această pandemie, rezervele României în acest domeniu au fost zero, aşa le-au lăsat Guvernul PSD, pe zero.", a fost răspunsul preşedintelui.
Când jurnalista l-a întrebat pe Iohannis dacă ministrul Educaţiei este responsabil, Iohannis i-a dat de înţeles că i s-a terminat timpul alocat şi că trebuie să se retragă: "Mulţumesc", a fost răspunsul sec dat de Iohannis. (min. 18:20)
Jurnaliştii întreabă ceva, preşedintele răspunde altceva
Preşedintele a evitat răspunsul şi când a fost întrebat de Iasmina Ardelean de la Ştirile Kanal D ce i-a spus premierului când în spaţiul public au apărut informaţii despre doi deputaţi PNL care s-au infectat cu coronavirus, după ce au participat la o nuntă cu 700 de persoane. (min. 21:06 )
Preşedintele a spus doar că nunţile şi botezurile unde nu s-au purtat măşti au contribuit la răspândirea bolii. Iohannis nu a comentat cazul deputaţilor PNL, Toma Petcu și Andrei Alexandru, depistaţi cu coronavirus la scurt timp după ce au petrecut la o nuntă unde nu s-au respectat normele impuse de autorităţi.
Reporterul întreabă, preşedintele îl trimite la biroul de presă
Întrebat de Cristian Citre de la G4Media despre propunerile controversate pentru şefia Romgaz făcute de Guvern (un controlor de roviniete, un consilier de la AEP, un fost viceprimar de la Sibiu - oameni fără pregătire în domeniul Energiei), Iohannis i-a spus jurnalistului că se va informa despre situaţie şi că va primi răspuns prin biroul de presă. (min. 23:41)
Despre membrii PSD racolaţi de PNL: "Vă rog să luaţi datele de la PNL"
Şi Sebastian Zachmann de la ziarul Adevărul l-a pus în dificultate pe preşedintele Iohannis cu o întrebare legată de primarii PSD care au trecut la PNL, înainte de alegeri. (min 29:32)
"PNL i-a oferit un loc eligibil la parlamentare lui Viorel Ilie, fost ministru în Guvernele PSD girate de Liviu Dragnea. Dl. Ilie a fost vizat şi de o anchetă penală, dar procurorii nu au putut să-l ancheteze pentru că Senatul nu i-a ridicat imunitatea. Întrebarea: Mai e credibil mesajul dvs. anti-PSD şi pro justiţie în contextul în care PNL promovează în Parlament astfel de personaje, traseişti cu suspiciuni penale?" - a fost întrebarea jurnalistului care l-a pus în dificultate pe preşedintele Klaus Iohannis.
Şeful statului a răspuns: "Mesajul meu a fost mesajul politicianului Klaus Iohannis şi al preşedintelui României şi a rămas acelaşi. Am discutat problema traseismului acum trei luni şi v-am promis că s-a cam terminat cu racolarea şi s-a terminat. Deci nu au mai existat racolări, n-au mai existat cooperări şi asta este un fapt. Deci, am spus, am avertizat, lucrurile s-au oprit atunci când a fost nevoie. Mai departe, veţi putea să aflaţi de la PNL, foarte în detaliu cum s-au făcut listele, fiindcă listele s-au făcut cu oameni PNL."
"Doar că unii dintre ei provin din alte partide...", a continuat jurnalistul.
"Acuma...vă rog să luaţi datele de la sursa principală, de la PNL, a răspuns Iohannis, vizibil iritat de insistenţa jurnalistului.