Antena 3 CNN Actualitate Intrarea în insolvenţă a celui mai mare producător de energie ieftină se va judeca astăzi. Încep acuzaţiile politice

Intrarea în insolvenţă a celui mai mare producător de energie ieftină se va judeca astăzi. Încep acuzaţiile politice

O.P.
<1 minut de citit Publicat la 05:57 20 Iun 2012 Modificat la 05:57 20 Iun 2012
Intrarea în insolvenţă a celui mai mare producător de energie ieftină se va judeca astăzi. Încep acuzaţiile politice
Cererea de intrare în insolvenţă a companiei Hidroelectrica, cel mai mare producător de electricitate ieftină, se va judeca astăzi la Tribunalul Bucureşti. Intrarea în insolvenţă a companiei Hidroelectrica agită spiritele pe scena politică. Premierul Victor Ponta arată cu degetul spre fostul ministru al economiei Adriean Videanu pentru contractele păguboase.

Adriean Videanu se apără şi îl acuză pe Ponta de ignoranţă.  Premierul Victor Ponta spune că responsabil pentru lipsa de bani în cazul Hidroelectrica este fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu.

Fostul ministru democrat-liberal se apără şi spune că el n-are nicio vină. Cert este că Hidroelectrica a cerut să intre în insolvenţă.

Mai mult, Consiliul de Administraţie al Hidroelectrica dă asigurări că o eventuală intrare în insolvenţă nu ar viza falimentul, ci reorganizarea. Mai mult, directorul de dezvoltare al companiei vorbeşte despre planuri de viitor.

Sindicatul Hidrosind intenţionează să facă plângere penală împotriva membrilor Consiliului de Administraţie de la Hidroelectrica pentru decizia de a cere insolvenţa companiei. Hidroelectrica este cel mai mare şi cel profitabil producător de energie din România. În primele cinci luni ale acestui an, societatea a înregistrat  un profit de 4,5 milioane de euro.

×
Etichete: insolventa
x close