Din datele analizate de ANCOM reiese că primii trei operatori de telefonie din România, respectiv Orange, Vodafone şi Cosmote au înregistrat un număr mediu dublu de convorbiri efectuate. In interval de o oră după producerea cutremurului şi faţă de intervalul de o oră anterior, operatorii au indicat şi un număr de intenţii de efectuare de apeluri de 3 până la de 10 ori mai mare în aceleaşi perioade.
La reţelele de telefonie fixă nu s-au înregistrat congestii de trafic, cu excepţia centralelor de tranzit ale Romtelecom din Bucureşti, Bacău şi Galaţi, unde depăşirea medie a capacităţii centralelor a fost între 10% şi 16%. Romtelecom a înregistrat un număr triplu de convorbiri efectuate cu succes în interval de o oră după producerea cutremurului faţă de intervalul de o oră anterior, iar UPC şi Telemobil au înregistrat un număr mediu dublu de convorbiri efectuate.
Zonele din România unde după cutremur s-au înregistrat cele mai multe încercări de efectuare de apeluri, adică zonele în care seismul s-a resimţit cel mai puternic au fost Bucureşti, centrul Munteniei, Dobrogea şi Moldova.
Numărul de apeluri transmise către operatorul numărului unic de urgenţă 112 a crescut cu 50% în intervalul de o oră după producerea cutremurului faţă de intervalul de o oră anterior. Operatorii au obligaţia de a finaliza cu prioritate apelurile către 112 ale utilizatorilor proprii şi susţin că, în măsura posibilităţilor tehnice, au respectat această obligaţie. Confirmarea acestor afirmaţii necesită însă o serie de teste şi investigaţii suplimentare, pe care ANCOM le va derula în perioada următoare.
?Utilizatorii de telefonie să se limiteze la apelurile strict necesare şi cu adevărat urgente?
Inspectorii Autorităţii au observat în urma controlului că unele convorbiri aflate în desfăşurare la momentul declanşării cutremurului s-au oprit, din cauza faptului că unele legături radio s-au întrerupt din cauza balansului echipamentelor, dar că au revenit la normal după seism. Majoritatea dificultăţilor întâmpinate de utilizatorii care încercau să dea telefon s-au produs în prima oră după cutremur şi au fost cauzate de congestiile masive înregistrate în cazul telefoniei mobile.
?Într-o situaţie reală de dezastru comunicarea prin intermediul reţelelor comerciale de telefonie mobilă este nesigură în perioada imediat următoare catastrofei. Reţelele comerciale de telefonie nu pot fi dimensionate pentru numărul maxim de apeluri pe care ar putea să le efectueze simultan toţi utilizatorii lor pentru că atunci costurile ar deveni imense. În situaţii extreme, cum au fost atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 de la New York, cele de la Londra şi de la Madrid, reţelele de telefonie au fost supraîncărcate şi mulţi utilizatori nu au putut da telefon. În asemenea situaţii, se recomandă ca utilizatorii de telefonie să se limiteze la apelurile strict necesare şi cu adevărat urgente?, arată comunicatul ANCOM.
Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii recomandă crearea unor planuri de asigurare a continuităţii serviciilor la fiecare operator şi integrarea lor la nivel naţional prin Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, desfăşurarea unor exerciţii periodice, o dată la doi ani, care să testeze viabilitatea acestor planuri, dar şi dezvoltarea unor programe de educare a populaţiei privind comportamentul în situaţii de urgenţă.
Unii dintre operatori sunt dispuşi să acorde asistenţă imediată pe teren, după cutremur
Sâmbătă seara, imediat după producerea cutremurului cu magnitudinea de 5,3 grade pe scara Richter, telecomunicaţiile au fost întrerupte mai bine de o oră. De pe mobil nu s-au mai putut da telefoane nici măcar la 112.
Principalele companii de telefonie mobilă şi fixă şi-au justificat supraîncărcarea reţelelor prin "creşterea ieşită din comun a numărului de apeluri" şi prin faptul că "o congestie uşoară a traficului în reţea nu reprezintă o problemă majoră care să necesite măsuri speciale".
Oficialii firmei de telefonie mobilă Cosmote România consideră normală congestionarea traficului într-o astfel de situaţie deosebită cum este un cutremur şi când toată lumea iniţiază în acelaţi timp apeluri pentru a verifica ce se întâmplă cu familia sau cu prietenii.
"Din datele preliminare ale companiei, în special în zonele cele mai afectate de cutremur, numărul apelurilor iniţiate a crescut de peste 8 ori faţă de o perioadă normală, astfel încât unele legături s-au realizat cu întârziere. Echipele tehnice ale companiei continuă să monitorizeze situaţia şi sunt pregatite să ofere asistenţă imediată în teren în cazul în care acest lucru este necesar?, explică oficialii Cosmote pentru Antena3.ro.
Abonaţii Orange au trebuit să reiniţieze apelurile de două sau de trei ori
Si operatorul Orange România s-a confruntat cu o suprasolicitare a reţelei, însă doar pe traficul de voce şi doar pe anumite directii de comunicare, după cum spun pentru Antena3.ro reprezentanţii companiei.
"Fenomenul de congestie este unul normal pentru orice reţea în care se realizează numeroase apeluri în acelaşi timp, iar în reţeaua Orange comunicarea s-a desfăşurat fără incidente majore. Toţi clienţii Orange au putut să finalizeze apelurile iniţiate, însă în zonele în care s-a resimţit cutremurul, cei care au încercat să apeleze rudele şi prietenii au trebuit să încerce de 2-3 ori iniţierea apelului până la stabilirea conexiunii?, adaugă oficialii firmei Orange pentru Antena3.ro.
Tot ei spun că în reţeaua Orange nu s-au înregistrat întârzieri în transmiterea şi recepţionarea mesajelor scrise în seara de sambata şi că în cazul apelurilor către serviciul unic de urgenţă 112 nu s-au înregistrat congestii.
?Dorim să subliniem faptul că o congestie uşoară a traficului în reţea nu reprezintă o problemă majoră, care să necesite măsuri speciale. In ceea ce priveşte situaţiile de congestie în general, cum ar fi noaptea dintre ani, o reţea de telecomunicaţii electronice nu poate fi dimensionată în funcţie de evenimentele excepţionale, imprevizibile, ci este proiectată ţinându-se cont de parametri normali de trafic", detaliază oficialii Orange pentru Antena3.ro.
Numărul apelurilor iniţiate a crescut de 10 ori în câteva minute
Si reţeaua de telefonie mobilă Vodafone România a avut probleme cu supraîncărcarea conexiunilor şi a înregistrat la traficul de sms întârzieri cuprinse între o oră şi jumătate şi două ore, în anumite zone ale capitalei.
"Vodafone România a înregistrat o creştere cu 800% a solicitărilor de iniţiere a apelurilor de voce, la nivel naţional, imediat după producerea cutremurului. In Bucureşti, numărul apelurilor iniţiate a crescut de 10 ori în câteva minute, iar în numai 45 de secunde, numărul apelurilor iniţiate de către utilizatorii de cartele Vodafone a crescut de 5 ori", arată comunicatul Vodafone remis către Antena3.ro.
Tot conform comunicatului companiei Vodafone, zonele în care utilizatorii au întâmpinat dificultăţi în apelare au fost Bucureşti, Muntenia şi parţial Moldova. Măsurile speciale de intervenţie rapidă a Vodafone România, atât pentru a decongestiona traficul, cât şi pentru a preveni indisponibilitatea reţelei a fost finalizată în jurul orelor 23, la aproape două ore şi jumătate de la cutremur.
Supraîncărcarea reţelei a invadat şi telefonia fixă
Nici reţeaua Romtelecom nu a scăpat de suprasolicitarea apelurilor şi patru centrale din Bucuresti, dintre cele aproximativ 100 deţinute de companie, au înregistrat pentru aproximativ 20 minute, o situaţie de congestie, după cum spun oficialii Romtelecom pentru Antena3.ro.
"Mai puţin de 10% dintre apelurile totale iniţiate în perioada menţionată nu s-au finalizat. Scurta perioada de congestie s-a datorat creşterii bruşte, de peste 10 ori în medie, a numărului de apeluri. In unele cazuri vorbim chiar de creşteri de peste 1200% faţă de o zi obişnuită", explică pentru Antena3.ro reprezentanţii companiei Romtelecom.
Tot ei adaugă că reţeaua nu s-a blocat, ci a suferit doar o congestie cauzată de creşterea ieşită din comun a numărului de apeluri, care este imposibil de previzionat de orice operator.
"Considerăm că aceasta a fost o situaţie excepţională, căreia reţeaua Romtelecom i-a făcut faţă bine, pentru că cea mai mare parte a apelurilor s-au finalizat chiar şi imediat după cutremur în condiţii bune. De asemenea, toate apelurile iniţiate din reţeaua Romtelecom către 112 au fost transmise corespunzator, pentru că nu am avut congestie pe relaţia cu serviciul unic de urgenţă", au concluzionat oficialii Romtelecom pentru Antena3.ro
Intervalul de timp în care s-a înregistrat congestia apelurilor în cele patru centrale de tranzit din Bucureşti a fost de până în 20 minute, iar serviciile de date ale Romtelecom, respectiv cele de Internet, au funcţionat normal după cutremur, după cum arată comunicatul companiei remis către Antena3.ro.
Paula Safta, Antena3.ro