În timp ce Sorin Ovidiu Vîntu aşteaptă sentinţa în arestul Poliţiei Capitalei, la celălalt capăt al ţării, în Neamţ, un alt bărbat aşteaptă aceeaşi sentinţă, cu sufletul la gură. Este vorba de tatăl omului de afaceri. Este atât de bolnav încât nu poate ieşi din casă, ca să-şi viziteze fiul. Reporterii Antenei 1 au reuşit să stea de vorbă cu el şi să să afle cum priveşte arestarea omului de afaceri.
Numele său este Constanin Ursaru. Un septuagenar bolnav, care locuieşte într-un apartament modest, cu două camere, în Roman. Nici numele şi nici situaţia materială nu-l recomandă ca fiind ruda unuia din cei mai bogaţi oameni ai ţării. Şi totuşi, el este omul căruia Sorin Ovidiu Vîntu îi spune tată, de la vârsta de trei ani. El este tatăl adoptiv al lui Vântu.
De 20 de ani, domnul Ursaru are probleme cu inima. Acum câţiva ani a suferit, chiar, o operaţie de by-pass. Cu toate astea, spune cu nervi în glas, astăzi s-a apucat iarăşi de fumat. Nu mai suporta stresul. De când fiul său este în arest, stă ca pe ghimpi.
Reporter: Vă este dor de el, ca părinte?
Constantin Ursaru: Cum să nu-mi fie dor? Cum? Dacă eu nu pot să mă duc să-l văd, că-s bolnav...
Rep.: Nu puteţi merge deloc la Bucureşti sau intenţionaţi?
C.U.: Eu, când e soare, nu pot să merg, când e frig nu pot să ies... Aşa, să ies până în faţă şi înapoi. Atât
Rep.: Nu v-aţi propus să vă duceţi să-l încurajaţi, ca părinte, ca tată?
C.U.: Nu are voie toată lumea să se ducă la el. Ori se duce fata, ori mă duc eu. Şi eu nu pot să mă duc. Se duce fata, poate...
Oricum, spune el, Vîntu este un om puternic. L-a văzut cum s-a luptat cu poliomielita, care îl macină pe omul de afaceri de la vârsta de un an şi opt luni, apoi l-a văzut cum a trecut cu brio prin şcoală şi, apoi, cum s-a ridicat prin propriile forţe.
Rep.: V-a ascultat, a citit, a fost un elev model, v-a ieşit din cuvânt vreodată?
C.U.: Nu a avut comportări proaste. A fost elev ascultător. Şi a învăţat bine... Dacă nu învăţa bine, era repetent (...) După ce-a terminat liceul, s-a angajat
Bărbatul primeşte periodic bani de la Vântu, ca să se poată întreţine pe el şi o rudă îndepărtată, care îl ajută prin casă. De la Vîntu mai are o maşină, înregistrată la una dintre firmele sale.
Rep.: Poate aveţi să-i transmiteţi ceva...
C.U.: Nu am ce să-i transmit! Decât să-l ţie Dumnezeu pe picioare! Că şi aşa nu le are...
Observator