Antena 3 CNN Actualitate Internet gratuit în trenurile din România

Internet gratuit în trenurile din România

4 minute de citit Publicat la 17:26 16 Mai 2016 Modificat la 17:26 16 Mai 2016
tren.jpg
Foto: pixabay.com

Pasagerii care vor călători pe rutele București - Constanța și București - Buzău cu cele mai nou modernizate vagoane ale CFR Călători au posibilitatea, începând de luni, să se conecteze gratuit la internet prin Wi-Fi, scrie Agerpres.

"Vorbim despre un proiect pilot, care a fost o propunere a unui operator național de telefonie și pe care am acceptat-o. Urmează ca, după anumite teste care au început de astăzi, să ne gândim să introducem acest serviciu și pe celelalte trenuri InterRegio. Motivul pentru care au fost alese aceste două rute a fost sezonul estival care urmează să înceapă și ne gândim la oferirea unor facilități în plus călătorilor noștri care folosesc trenul ca mijloc de transport în deplasările lor către mare. De asemenea, pe aceste rute circulă cele mai noi vagoane modernizate care au intrat în parcul nostru și care au fost dotate cu ajutorul acelui operator cu astfel de instalații", a declarat, luni, directorul general al CFR Călători, Iosif Szentes.

Potrivit acestuia, în funcție de rezultatul testelor și de solicitări, dar și de disponibilitatea călătorilor de a completa un mini-chestionar înainte de a se loga la Orange Wi-Fi, serviciul s-ar mai putea introduce și în trenurile care circulă pe alte rute, cum ar fi: Brașov, Craiova, Timișoara, Cluj, Iași.

"După trei luni, cât durează testele, se vor lua deciziile eventuale de introducere a acestui serviciu. Proiectul pilot durează trei luni, se termină după terminarea sezonului estival și, atunci, putem trage linie și ne putem gândi la dezvoltarea acestei afaceri care, bineînțeles, are și niște costuri", a precizat Szentes.

Pe toată durata acestui proiect-pilot, CFR Călători nu va plăti nimic în schimbul acestui serviciu.

Șeful CFR Călători și-a arătat disponibilitatea să discute și cu alți operatori de telefonie posibilitatea acordării acestui serviciu, Orange neavând exclusivitate. "Pentru acest proiect — pilot rămân deocamdată aceste două rute. Dacă mai vine vreun operator care să ne ofere aceste facilități, noi suntem deschiși pentru alte trenuri. Nu avem exclusivitate cu Orange", a subliniat el.

În ceea ce privește vagoanele care circulă pe cele două rute, Iosif Szentes a spus că acestea sunt modernizate. "Toate vagoanele sunt din seria 276 varianta a II-a modernizate, care ne-au intrat în parc. După primele cinci vagoane, am mai încheiat un contract de 10 vagoane. Șapte vor fi livrate până la începutul lunii iulie și, în funcție de posibilități și de timpul avut la dispoziție, am mai putea să încheiem încă un contract, așa cum am preconizat inițial, de până la 30 de vagoane. Deci, să avem încă un contract mare de încă 15 vagoane. Încercăm deja pentru noul lot să ne gândim și la vagoane de clasa 1", a adăugat el.

Soluția tehnică prin care se oferă Wi-Fi gratuit în cele patru trenuri are la bază Orange Business WI-FI și acces de mare viteză pentru sute de dispozitive conectate simultan. Indiferent de rețeaua de telefonie mobilă utilizată, pasagerii au acces gratuit la internet pe toată durata călătoriei, după ce, în prealabil, vor completa un scurt chestionar.

Serviciul este disponibil pe rutele București Nord — Constanța și retur și București Nord — Buzău și retur. Trenurile au o compunere standard de câte 5 vagoane modernizate: un vagon clasa 1, patru vagoane clasa a 2-a, iar fiecare dintre acestea va avea semnal Wi-Fi.

Într-un comunicat remis luni AGERPRES, Orange anunță că, până pe 15 septembrie, călătorii se vor bucura de Wi-Fi gratuit în vagoanele semnalizate cu 'Orange Wi-Fi Zone', având acces de mare viteză la conținutul preferat, fără a fi condiționați de rețeaua de telefonie mobilă pe care o utilizează. "Divertismentul este garantat pentru întreaga familie, pentru că traficul este verificat din punct de vedere al conținutului, astfel încât să fie sigur inclusiv pentru cei mici, dar și pentru a preveni riscurile care pot afecta dispozitivele utilizatorilor. (...) Astfel, Orange completează portofoliul de proiecte prin care oferă conectivitate în mișcare. În 2015, Orange a implementat un proiect prin care le pune la dispoziție călătorilor Companiei de Transport Public Cluj-Napoca Wi-Fi gratuit, fie că sunt sau nu clienți Orange, iar între timp serviciul a fost extins și în alte orașe din țară, precum Timișoara și Caransebeș", spune compania.

În ceea ce privește chestionarul ce trebuie completat de călători înainte de logare, Orange precizează că, astfel, se obțin informații referitoare la călătorie, la trenurile de pe traseu, dar și la satisfacția clienților".

"Prin Orange Business Wi-Fi în mișcare demonstrăm că soluțiile Wi-Fi de calitate nu trebuie neapărat să fie legate de un punct fix. Credem în serviciile de transport inteligente, iar accesul instant la informații și distracție pentru utilizatori reprezintă o componentă esențială a acestora. Mai mult, pasagerii au ocazia de a participa la îmbunătățirea serviciilor oferite de CFR Călători prin completarea unui scurt chestionar în momentul conectării. În acest mod, se obțin date în timp real referitoare la călătorie, informații legate de trenurile de pe traseu, cât și date privind satisfacția clienților', a declarat Cristian Pațachia, Development & Innovation Manager, Orange România.

×
Etichete: internet tren
x close