Antena 3 CNN Actualitate Interlopul eliberat din greşeală, deşi era condamnat la 10 ani, prins după şase luni

Interlopul eliberat din greşeală, deşi era condamnat la 10 ani, prins după şase luni

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 15:42 16 Ian 2015 Modificat la 15:42 16 Ian 2015
interlop.jpg
Foto: Intact Images
Interlopul periculos care a fost eliberat dintr-o eroare din arestul Poliţiei Capitalei în luna iulie a anului trecut a fost prins în Cluj-Napoca după şase luni.

Adrian Botez fusese condamnat la zece ani de închisoare pentru tentativă de omor.

Oamenii legii s-au chinuit din iulie 2014 să dea de urma lui şi la un moment dat s-a crezut că a fugit din ţară. Poliţiştii au emis atunci şi un mandat internaţional de arestare. Totuşi, acesta nu a părăsit niciodată România, fiind ascuns într-o vilă a unor apropiaţi.

Adrian Botez pare a avea un destin aparte când vine vorba de relaţia cu poliţiştii. Nu doar lăsarea în libertate de acum şase luni e neobişnuită, ci şi felul în care a fost capturat, în luna mai a anului trecut.  A fost dat în urmărire naţională, acuzat de tentativă de omor. Dar poliţiştii nu i-au dat de urmă timp de trei ani, până când interlopul s-a prezentat singur la instanţa supremă ca să se intereseze de mersul propriului proces. Abia atunci oamenii legii l-au prins, pentru a-l elibera apoi din greşeală.

×
Etichete: interlop
x close