Mai multe aeronave au decolat sau au aterizat pe
Aeroportul Otopeni cu întârzieri de aproximativ o oră, din cauza operaţiunilor de degivrare, nicio cursă nefiind anulată din cauza vremii, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al aeroportului, Valentin Iordache.
"Nu avem curse anulate, sunt doar câteva situaţii ivite din cauza condiţiilor meteo nefavorabile", a spus Valentin Iordache, citat de
Mediafax.
El a precizat că o cursă de la Oradea nu a mai ajuns miercuri dimineaţă pe Aeroportul Otopeni întrucât aeronava care trebuia să ajungă marţi seară acolo a fost dirijată spre Timişoara, de unde va reveni în Bucureşti fără pasageri. Pasagerii de la Oradea vor fi aduşi la Bucureşti cu o altă aeronavă.
O cursă de la Iaşi care urma să ajungă în Capitală la ora 7.10 nu a mai decolat întrucât s-a constatat o defecţiune la un senzor al aparatului de zbor. Pasagerii au fost coborâţi din aeronavă şi ar putea pleca spre Bucureşti cu următoarea cursă.
Iordache a precizat că se fac operţiuni de degivrare pe toate aeroporturile, acestea fiind motivul pentru care zborurile au întârzieri atât la decolare cât şi la aterizare.
"Plecând cu oarecare întârziere, desigur că ajung cu întârziere la destinaţie, chiar dacă de multe ori pe durata zborului se recuperează din timp", a spus Iordache.
Şi
CFR Călători informează că, în urma avertizărilor meteo de ninsori şi vânt puternic, trenurile de pasageri pot avea întârzieri în cursul dimineţii de miercuri, circulaţia feroviară desfăşurându-se în condiţii de iarnă.
CFR Călători roagă pasagerii ca, înainte de efectuarea călătoriei, să se informeze despre evoluţia stării vremii şi să solicite informaţii despre eventualele întârzieri de trenuri produse în traficul feroviar la staţiile CFR din Bucureşti şi din ţară şi la telefon 021/9521.
Jumătatea de sud a ţării şi Moldova sunt până miercuri, la ora 12.00, sub cod galben de ninsori abundente şi viscol.