Întâlnirea dintre poliţişti şi şeful statului, Traian Băsescu, s-a anulat. Motivul: neînţelegeri între sindicate. Reprezentanţii Sindicatului Naţional al Poliţiştilor nu au vrut să stea la aceeaşi masă cu cei ai Pro Lex. Şeful statului dorea să afle care sunt nemulţumirile poliţiştilor şi să le ceară acestora să renunţe la proteste.
Interesele poliţiştilor, în loc să îi aducă pe reprezentanţii sindicatelor la masa negocierilor, îi dezbină. Cele două asociaţii sindicale se acuză reciproc de faptul că întâlnirea cu şeful statului şi cu membri ai guvernului s-a anulat.
Preşedintele Pro Lex a declarat că regretă faptul că a pierdut ocazia de a-i prezenta preşedintelui nemulţumirile legate de legea unică de salarizare, de legea pensiilor şi de problemele privind subfinanţarea poliţiei.
Pe de altă parte, Marin Gruia, Sindicatului Naţional al Poliţiştilor, i-a acuzat pe liderii Pro Lex că vor să-şi facă imagine şi că în spatele lor sunt grupuri de interese.
Întâlnirea va fi reprogramată, atunci când cele două sindicate vor ajunge la o înţelegere, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Antena 3